Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

Noi nu am reușit să citim tot ce a scris prolificul Cosmin Dragomir (aka „Curatorul de zacuscă”) despre zacuscă. Dar să fim bine înțeleși: prolific d.p.d.v. al scrisului, că parcă ar fi istoricul Nicolae Iorga, care a pus pe hârtie vreo 25.000 de articole pentru revistele de specialitate ale vremii – fără a mai pune la socoteală și duzina de sute de cărți (adică peste 1.200).

Așa că nu știm dacă a scris și Cosmin sau nu despre întâmplarea care urmează mai jos.

Drept urmare, ne asumăm incertitudinea de a scrie un articol care s-ar putea să trateze o aceeași temă; dar chiar și în acest caz, presupunem că faptele care urmează sunt privite de noi dintr-un unghi inedit.

Acestea fiind spuse, să vedem despre ce este vorba.

Costache Caragiale, unchiul lui I. L. Caragiale, a fost actor, dramaturg și profesor de artă dramatică.

Tatăl său a fost bucătarul domnitorului Ioan Caragea (dacă nu ați auzit de domnitorul Ioan Caragea, vă putem spune că este cel cu ciuma care îi poartă numele).

În anul 1844, Costache înființează la București „Teatrul de Diletanți”. Dar cu fondurile era pe sponci. De unde să facă rost de bani pentru a susține teatrul? Ne lămurește diplomatului Gheorghe Crutzescu:

„Iată‑l, în 1845, pe Papanicola, cu trupa sa de Operă italiană în frunte cu tenorul Riciardi, care, „prin jocul și glasul său, supunea simțurile”. Societatea cea mai aleasă se îmbulzea în sala Momolo și, la o serată de beneficiu, când trebuia să se cânte „Lucia di Lamermoor”, însuși Vodă făgăduise că va fi de față, cu toată curtea. Un triumf se pregătea și ce prețuri la loji!

Atunci, Costache Caragiale are o inspirație: în ajunul reprezentației se hotărăște să‑l poftească pe Riciardi la masă. Și, cu ultimii săi bani, îi dă o masă minunată, cu o zacuscă strașnică, salată de țâri, licurini sărați și sardele rusești cu ardei, ca să poată apoi luneca Drăgăşanul mai bine pe gât. Și atâta Drăgășani a alunecat în seara aceea pe gâtul lui Riciardi, încât a doua zi era răgușit în așa hal încât nici nu mai putea vorbi, dar încă să cânte.

Atunci Caragiale se prezentă lui Momolo care, de disperare, se dădea cu capul de pereți și, generos, se oferi să‑l scape, jucând o comedie cu trupa lui. Momolo primi, recunoscător.

Și astfel, în fața unei săli arhipline cu tot ce era mai ales în București, perdeaua se ridică asupra „diletanților români” care jucară „O bună educație”, și jucară cu atâta foc și vervă încât sala izbucni în aplauze la scena deschisă, iar la sfârșitul reprezentației Vodă îl chemă pe Caragiale, îl felicită, și îi dădu 5000 lei pentru teatrul lui.”^1]

Din cele relatate mai sus rezultă că toate chestiile sărate și picante (țâri, sardele cu ardei etc.) care i-au fost servite la masă tenorului Riciardi i-au provocat o sete intensă care, pentru a putea fi stinsă, a necesitat cantități impresionante de vin de Drăgășani (Crâmpoșie? Braghină? Gordan?). Iar acel torent de vin i-a „luat” vocea. Desigur că zacusca era „strașnică” fiindcă era împănată cu piper și ardei iute. Și, fiind „strașnică”, provoca și o sete pe măsură.

„La acest complot, care l‑a făcut inapt pe Ricardi de a cânta au contribuit aga Ion Manu, protectorul lui Costache Caragiale și chiar tenorul Ricardi interest să nu joace.”^2]

Chiar dacă însuși tenorul Ricardi a făcut parte din complot, „zacusca strașnică” și vinul de Drăgășani au constituit un alibi cât se poate de credibil pentru ca acesta să nu mai evolueze pe scenă și, în locul lui, trupa lui Costache Caragiale să-și poată dovedi măiestria și să primească aplauzele, aprecierile și, cel mai important, banii necesari supraviețuirii.

Deci, la capătul acestei scurte demonstrații, putem spune cu tărie că modesta zacuscă (chit că era „strașnică”) a jucat un rol important în dezvoltarea incipientei mișcări teatrale românești.

Bibliografie:

1]  Gheorghe Crutzescu – Podul Mogoșoaei – Povestea unei străzi – Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011 – pag. 157-158

2]  Gheorghe Crutzescu – Podul Mogoșoaei – Povestea unei străzi – Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011 – pag. 462

Surse fotografii:

https://seatup.com/blog/overview-theater-history/

https://gastroart.ro/2021/06/23/puteti-precomanda-cartea-curatorul-de-zacusca-texte-gastronomice-de-cosmin-dragomir/