Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU
Acum câteva luni, Crama SERVE a lansat o nouă gamă de vinuri.
Încă nu am băut aceste vinuri, dar (contra)etichetele ne-au atras atenția! Sunt (contra)etichete care debordează de voioșie – așa că ne așteptăm ca și vinurile să fie cât se poate de vioaie.
Elementul principal, central, al (contra)etichetelor îl constituie nasul fiecăruia dintre cele 3 personaje care dau numele vinului respectiv: niște nasuri mărețe, cât se poate de bine definite, cu adevărat demne de un Cyrano de Bergerac al lui Edmond Rostand!
Ca să ne ducem și mai departe în istorie, romanii considerau lungimea nasului copiilor drept semnul unei minți agere și spuneau cu admirație despre plozii cu nasul foarte lung: Nasum rhinocerontis habent (au nasul unui rinocer).
Înțelepciunea populară românească avea o altă concepție despre nasul lung:
„De la frunte pân-la nas,
Șapte poște ș-un popas”.
Zicala de mai sus se spunea femeilor urâte. Nu era deloc măgulitor ca, în calitate de femeie, să ți se spună cele două versuri.
Dar să revenim la SERVE și la vinurile lor. Ne-am gândit că n-ar strica „să ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala”. Așa că am făcut o analiză sumară a celor trei (contra)etichete.
O altă zicală românească spunea:
„La Drăgășani și sfinții sunt cu nasurile roșii”.
Se pare că la SERVE, în Dealu Mare, lucrurile stau identic!
„Te spune nasul
Că-ți place vinarsul.”
Mă rog, în cazul de față vinul, nu vinarsul.
Gata cu digresiunea. Cele trei nasuri se comportă ca niște adevărate pompe de aspirație, cât se poate de puternice – toate reușesc să tragă în sus lichidele din pahare. Ceea ce ne duce cu gândul că aceste vinuri sunt tinere și mai puțin <corpolente>. Dar această concluzie este în concordanță cu ce am afirmat mai devreme – sunt niște vinuri zglobii.
Totodată, se observă că toate personajele sunt „cu nasul pe sus” – oare la fel or fi și vinurile?
Cel puțin Contesei se pare că „nu-i ajungi nici cu prăjina la nas”! (Foto 1)
Foto 1 – Nasul Contesei
De asemenea, credem că Maestrul trebuie să poarte ochelari pentru „a-și vedea lungul nasului”. (Foto 2)
Foto 2 – Nasul Maestrului
În ceea ce privește Cavalerul, pariem că vinul acesta „nu este de nasul lui”, fiindcă un vin roșu și fin nu se potrivește deloc cu gâtul păros care se ițește de sub coif. (Foto 3)
Foto 3 – Nasul Cavalerului
Să sperăm că aceste (contra)etichete nu „ne duc de nas” și că, desfăcând cele 3 sticle (Nasuri), vom descoperi niște vinuri cât se poate de agreabile și de plăcute!
În final, tragem nădejde că articolul de față nu „ne va ieși pe nas”, că cei de la SERVE nu vor considera că „le-am dat peste nas” cu el, că „ne-am luat nasul la purtare” vorbind despre simpaticele lor (contra)etichete și că nu „ne vor închide ușa în nas” atunci când vom mai dori să le vizităm Crama.
Că de,
„Dacă îi dai nas lui Ivan,
El se suie pa divan”.
Recent Comments