Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

Mâine, 16 ianuarie 2024, urmează să aibă loc lansarea cărții doctorului în sociologie Adriana Sohodoleanu: „Ce e nou în noua bucătărie românească”.

Pregătindu-ne sufletește pentru a merge la lansarea cărții, ne-am adus aminte de un text (mai bine spus: de un meniu) cunoscut lingviștilor, dar, credem noi, mai puțin cunoscut celor care se ocupă cu gastronomia. Meniul respectiv, de acum un veac și jumătate, s-ar fi putut numi cât se poate de motivat „Ce va fi nou în noua bucătărie românească” dacă…

Dar mai bine să o luăm de la începutul întregii povești.

Pe la sfârșitul anilor ’60 – începutul anilor ’70 ai sec. al XIX-lea, în Principatele Române se punea problema scrierii unui dicționar și a unei gramatici ale limbii române. Această sarcină a fost încredințată unor „latiniști” transilvăneni, în frunte cu August Treboniu Laurian.

Nu știm dacă August Treboniu Laurian a fost sau nu modelul lui Caragiale pentru Marius Chicoș Rostogan („Un pedagog de școală nouă” – pentru cine nu își mai amintește), dar ceea ce va urma mai jos are, cu îndreptățire, un iz caragialian (sau caragialesc, fiindcă cele două adjective sunt sinonime).

Despre ce este vorba? „Latiniștii” s-au pus pe treabă și au întocmit un dicționar care nu avea nicio legătură cu tendințele de atunci ale limbii române vorbite. Între timp, Alexandru Odobescu, care era un aprig combatant împotriva ideilor latiniste, a fost primit în Societatea Academică. Și acum dăm cuvântul ziarelor epocii:

„După închiderea sesiunii anului 1871, dl. Alexandru Odobescu, ca membru nou al Societății Academice, invitase pentru aceeași zi, 15/27 Septembrie, pe colegii săi academici la un prânz care s-ar fi putut numi cu tot dreptul Domnesc. Dl. Odobescu, pe lângă erudiția sa, ce ar face onoare la oricare națiune din cele mai luminate, este și un bărbat de mult spirit, precum și de o amabilitate rară. Știind bine că academicienii noștri erau sătui până dincolo de dispute filologice, pentru ca să-i distragă, îi surprinse cu o glumă din cele mai spirituale, compunând o listă de bucate într-un dialect format în direcția în care credeau unii că poate să iasă limba românescă după câteva zeci de ani. Acea listă litografită prea elegant, o află fiecare membru la ospăț lângă farfuria sa.”^1]

„Lista de bucate a acelei mese prietenești era redactată întocmai după sistemul de latinizare totală a limbii române…; ea deșteptă atunci printre meseni, – și în zilele următoare prin ziarele și în societatea din București, – o ilaritate și o curiozitate destul de mari.”^2]

Dar să vedem Meniul acelui eveniment:

Foto 1 – Prandiulu Academicu (Prânzul Academic)

Pentru cine nu are ochii suficienți de buni și îi este lene să mărească scrisul pe displayul telefonului / tabletei / calculatorului, transcriem mai jos Meniul:

„PRANDIULU ACADEMICU

MERCURI XV SEPTEMBRE

MMDCIX V. C.

VINU-ARSU DE ANICETU.

Sorbitione cu Scriblete.

VINU PERUNCTU DEIN INSULELE-FORTUNATE (Madera).

Fame-stimuli varii.

Siluru munitu cu astaci fluviali, in condiment de sinape.

VINU ALBICANTE PERENNIU ALUTENSE DE ACIDAVA.

Lumbu bubulinu intinctu in cremore, cu bacce e tuberculi leguminose.

VINU NEGRU DE BURDIGALA (Sanctu Julianu).

Coturnici cu pulte venatorica, abstrudi in placenta foliacea.

POTIONE CONGELLATA DE MODU ROMANU.

Melungine rubre cu farcimine de minutale.

Copsa de ariete in verubi torresa.

Acietaru de olere, condita pre usu Athonicu.

VINU CAMPANICU SPUMOSU (Silleriu).

Casiu induratu de Batavia.

Vesice fermentate pre ratione Germanica.

Biscopte lactantie glaciate.

Canistru multipomariu.

Pepone Cantaliense.

VINU APPIANU BASTARNICU (Tocaiu).

Conditure melimeraria e prunaria.

Confapte saccharine.

LICUORE BELLARIA DE BROMELIA.”

Dacă sunteți vajnici urmași ai dacilor liberi, neamestecați cu alte nații etc., desigur că Lista de bucate de deasupra nu prezintă nicio problemă pentru dumneavoastră, ați înțeles totul, fiindcă termenii sunt în latina românească, și se știe că dacii i-au învățat pe latini latina (nu trebuie demonstrat, este o axiomă!). Așa că știți ce înseamnă, de exemplu: „Sorbitione cu Scriblete”.

Dar pentru cei care nu se trag direct din dacii liberi ascunși în tunelurile de sub Carpați (adică pentru profani, sau mai bine spus pentru oamenii cu scaun la cap), Alexandru Odobescu, la 16 ani de la acel eveniment, a publicat „traducerea” Meniului pe care l-a alcătuit:

„Deoarece toată această glumeaţă literatură nu este altceva decît latinească de cuine, du latin de cuisine, cum zic Francezii, limbă anevoie de înţeles celor cu știință de carte şi încă mai mult celor necărturari, fie-ne iertat a da aci o traducere în limbă vulgară, mai exactă decât interpretaţiunile fantastice ce au apărut prin ziarele românești din 1871^3]. Aceasta o facem spre a scuti pe cititorii noştri de a răsfoi Proiectul de Dictionariu alu Societatei Academice, unde e probabil că ei ar putea găsi cei mai mulţi din termenii culinari coprinşi în această listă de bucate. Deci ea ar cam suna pe româneasca de rând:

Prânzul academic

Miercuri, 15 septembrie

2609 U.C.

RACHIU ANASON.

Supă cu plăcintioare.

VIN DULCE de Madera.

Mezelicuri felurite.

Somn fiert însoțit cu raci și cu sos de muștar.

VIN ALB VECHI DE Drăgășani.

Muşchi de vacă cu sos de smântână, garnit cu mazăre boabe şi cu cartofi.

VIN NEGRU DE Bordeaux.

Prepelițe gătite cu sos de vânat și năbușite în foi de plăcintă.

PUNCH à la Romaine.

Pătlăgele roşii cu tocătură de măruntaie.

Coapsă de berbece friptă la frigare.

Salată de verdețuri, gătită ca la muntele Atonului.

VIN de Champania,

Caşcaval uscat de Olanda.

Gogoși dospite nemțești.

Biscoturi cu îngheţată de lapte.

Coșuleț cu poame.

Pepene Cantalup.

VIN DULCE (Tokay).

Dulcețuri de mere dulci și de prune.

Cofeturi cu zahar.

VUTCĂ DE ANANAS

La care s-au adăugat, în acea zi, multă voie bună și multă veselie! Îndată ce se aducea pe masă câte un nou fel de bucate, râdeau toți cu hohote, și numai bietul răposatul Maxim, unul din autorii Proiectului de Dictionariu, se mira, în sincera și naiva încredere ce avea în ciudatul său sistem de lexicografie română, pentru ce tot râd ceilalţi de un „operatu carele in genulu seu speciale era redessu chiaru depre cumu convine spiritului essentiale originariu alu limbei romane”.”^4]

Odobescu nu a tradus și ce înseamnă U.C. din dreptul anului (V.C. în textul în limba latină, dar V se citește U). U.C. (de fapt A.U.C.) înseamnă „Ab Urbe Condita” – de la întemeierea orașului. Sau „De la fundarea Romei” – așa cum este tradus titlul cărții cu același nume a lui Titus Livius (Editura Minerva, București, 1967)

Așa se explică și anul trecut în Meniu: MMDCIX V. C. – adică 2609 de la fundarea Romei.

Ei bine, aici inginerii din noi au găsit o inexactitate (la chestiile lingvistice nu ne-am băgat, fiindcă nu ne pricepem): anul 2609 este GREȘIT!

Prânzul academic a avut loc în anul 1871.

Întemeierea Romei a avut loc în anul 753 î.Hr.

De la întemeierea Romei până în anul 1871 au trecut: 753 + 1871 = 2624 ani

Deci, Alexandru Odobescu ar fi trebuit să scrie în Meniu anul MMDCXXIV (A.)V.C.

Dar să revenim la ce scriau ziarele vremii:

„Nu se poate spune ce ilaritate produse și ce distracție facilă acea listă membrilor oaspeți ai domnului Odobescu, încât eu cred că acea seară va rămâne mult timp în memoria membrilor academiei care au participat la acel ospăț.”^5]

[va urma]

 

Bibliografie:

1]  Transilvania – Brașov, 15 Aprilie 1872, Anul 5 – pag. 6

2]  Alexandru I. Odobescu – Scrieri literare și istorice – volumul 2 – Editura Librăriei Socecu & Comp., Bucuresci, 1887 – pag. 337

3]  De exemplu, „Vinu perunctu dein Insulele-Fortunate (Madera)” este tradus ca „Vin unsuros de Madera” iar  „Licuore bellaria de Bromelia” este tradus ca „Băutură de Olanda” (în Telegraful – București, Sâmbătă 25 Septembrie 1871, anul I, Nr. 142 – pag. 3; Ghimpele – Duminică 26 Septembrie 1871, anul XII, nr. 36 – pag. 2)

4]  Alexandru I. Odobescu – Scrieri literare și istorice – volumul 2 – Editura Librăriei Socecu & Comp., Bucuresci, 1887– pag. 339-340

5]  Transilvania – Brașov, 15 Aprilie 1872, Anul 5 – pag. 6

Surse fotografii:

Fotografie copertă: Fotomontaj din prima jumătate a secolului al XX-lea, cu autor necunoscut, aflat în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române din București – https://www.observatorcultural.ro/articol/la-curtile-documentului-albumul-lui-iacob-negruzzi/

Foto 1]  Alexandru I. Odobescu – Scrieri literare și istorice – volumul 2 – Editura Librăriei Socecu & Comp., Bucuresci, 1887 – pag. 338