Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

Zilele trecute am găsit, în bula noastră de pe Facebook, o rugăminte a Oanei Vasiliu de a răspunde la câteva întrebări referitoare la pâinea artizanală („Chestionar asupra preferințelor și obiceiurilor de consum în ceea ce privește pâinea artizanală”). Răspunsurile îi sunt necesare pentru a studia „influența pâinii artizanale asupra vieții cotidiene și identităților individuale și colective în diferite comunități. Astfel, îmi propun să explorez relația complexă dintre alimentație, cultură și societate în contextul consumului de pâine artizanală.”^1]

Fiindcă Oana a folosit cuvântul magic „cultură”, am căutat în bibliotecă să vedem ce părere aveau înaintașii noștri, acum vreo 150-200 de ani, despre pâine (sau „pâne” – cum am găsit-o în multe proverbe și zicători românești) și dacă concepțiile lor mai sunt valabile și acum, în zilele noastre.

Ca sursă de inspirație a articolului de față am folosit monumentala lucrare a lui Iuliu Zanne: „Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia” – lucrare apărută în 10 volume, publicate între anii 1895 și 1912.

Dar să începem. În trecut se spunea că „Pâinea nu vine singură la tine”, adică „cu muncă se dobândește pâinea de toate zilele”. Drept urmare, „Omul muncitor / De pâine nu duce dor”. Iar despre omul vrednic se zicea că „Nu mănâncă pâinea degeaba”. În schimb, pe cel leneș „Îl blesteamă pâinea care o mănâncă”.

Și, atenție: „Mai multă pâine mănânci cu miere decât cu oțet” – „adică cu vorbe dulci, decât cu aspre”.

Omul „bun și blând” este „Bun ca pâinea caldă”. „A fi pâinea lui Dumnezeu” însemna că omul respectiv este „bun, cu inima bună, care ajută pe toți”. Iar  „Omul bun e ca pâinea cea de grîu”. În schimb, despre un „om anost” se spunea că „Parcă-i o pâine nedospită”. Și o pedeapsă divină: „Cel zgârcit moare cu pâinea-n mână”.

Despre meserii: „Doctorii cu bolile, călugării cu moartea, răzvrătitorii cu răscoalele, precupeții cu foametea, lăutarii cu cântece își dobândesc pâinea lor. Ghici, care meserie e mai bună?” Și „Mulțimea de boale, la doctor pâine moale”. „Cuțitul, pâinea măcelarului.” „Pe ciobanul fără câine / Lupii-l lasă fără pâine.”

Iar dacă nu te mulțumea simbria (salariul) pe care îl primeai pentru meseria ta: „Slujba cea seacă (pe bani puțini – n.n.), ca pâinea cea uscată, te zgârie la gât”.

„Pâine cu sare” însemna „o mâncare proastă, și, prin urmare, sărăcie”. „Pentru cel care trăiește în lipsuri” se spunea „Pâine cu sare / E gata mâncare”.

Totuși, „A-i ieși înainte cu pâine și cu sare” însemna „a-l primi cu o deosebită cinste”. Iar „A mânca pâine și sare cu cineva” însemna „a trăi la un loc, într-o casă cu cineva”.

„Dușmanului să-i dai pâine și sare” însemna „să faci bine chiar celui care îți dorește răul”.

Și acum să trecem la chestii despre care credem noi că nu (prea) mai sunt valabile în ziua de astăzi.

„Pe copii să-i înveți că cu învățătura pâine o să găsească” – poate numai dacă emigrează.

Și fiindcă tot am vorbit de emigrație. Pentru câteva milioane de români din Spania, Italia, Germania etc. nu se mai aplică deloc zicala: „Fie pâinea cât de rea, / Tot mai bine-n țara mea”. Sau, varianta mai puțin cunoscută: „De-ar fi pâinea cât de bună, / Tot se face clei în gură / Dacă e-n țară străină”. Respectivii o să vă râdă în nas.

Și oare de ce? (N.B. Orice asemănare cu politicieni etc. din zilele noastre este absolut întâmplătoare!)

Fiindcă, la noi:

„Judecătorul mitatic (șpăgar – n.n.), pentru o bucățică de pâine, osândește și pe însuși al său părinte”.

Iar atunci când ești în fruntea guvernului, spui:

„Laudă-mă, gură, bine, / Că ți-oi da miere și pâine; / lar de nu m-oi lăuda, / Eu nimica nu ți-oi da” și

„De rușine / Aș mai mânca o pâine” – „adică nu-i e rușine deloc”.

Dar să revenim la lucruri mai plăcute:

„Pâinea cât de proaspătă, vinul cât de vechi și nevasta cât de tânără”.

Însă „Bătrânii vor pâine moale” – cu explicația „adică fete tinere”. Dar „Vai de acela ce are pâine (moale – completăm noi) și n-are dinți s-o mănânce” – adică „când ai ceva de care însă nu te poți folosi”.

Am amintit de neveste. „Dă pâine hoților (furilor)” însemna „e darnică, adică femeie necinstită”.

Urmează un sfat binevenit pentru cei care lucrează în vânzări:

„Din pâinea ce se rupe pe capul miresei la nuntă să păstrezi o bucățică care e bună să o iei la iarmaroc când ai de vânzare ceva, că se adună mușterii ca lumea la nuntă.” Adică „Se caută (vinde) ca pâinea caldă”.

Acum, la final, după ce ați citit articolul, sperăm să nu ne spuneți cu năduf: „Să te duci pân-oi da de berzele pâine făcând” – adică departe!

Bibliografie:

1]  https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfs_COt35mnlKnq_B-es5oJqk1HmI7wkoaDRhu7_LlvQnCrVg/viewform