Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

Acum câteva zile a trebuit să zburăm de la București la Iași, pentru a participa la festivalul „Vin la cultură”. Așa că de dimineață, cu noaptea în cap, ne-am prezentat la aeroport. Eram un grup de câțiva prieteni și, deoarece nici unul dintre noi nu își băuse cafeaua de dimineață, ne-am hotărât să bem revigorantul lichid după ce vom fi trecut de controlul antitero, pentru a putea fi siguri că nu mai există nici un obstacol între noi și poarta de îmbarcare.

Din experiența altor zboruri (este drept, pe rute externe) știam că se poate bea o cafea destul de onorabilă în aeroport. Așa că, după ce am trecut de porțile „piuitoare” ale antiteroriștilor, ne-am îndreptat în pas vioi câtre poarta de la care urma să decoleze avionul și am ajuns la insula în care se vindeau tot felul de răcoritoare, croasante și cafele. Am ocupat o masă, am făcut inventarul doleanțelor în materie de tipuri de cafele dorite de grupul nostru și, plini de speranță și de dorință, ne-am dus la bar. Când am ajuns aici, am simțit o strângere de inimă: pe espressor, la căldură, erau ținute… pahre din carton pentru cafea. Am căutat disperați din priviri cești, pe lângă espressor, prin rafturile în care erau sticle cu băuturi etc., dar rezultatul a fost dramatic. Nici urmă de obiect decent din care să se poată bea cafeaua. Deoarece prietenii noștri așteptau să ne întoarcem cu prețioasele lichide, am hotărât să ne călcăm pe inimă și să ne luăm și noi câte un espresso (nici n-am mai încercat să spunem ceva de ristretto) în pahar din carton. Espressorul și-a făcut datoria, așa că am plecat înapoi spre masă cu paharele din carton în mână, care aveau temperatura de vreo 60-65 ^oC.

La cafea, la fel ca la vin, primul lucru pe care îl facem este să vedem ce „nas” are. Drept urmare, am apropiat celulele noastre olfactive de paharul din carton și am simțit un „suav” miros de cartoane ude și de câine prospăt plouat. La vin, primul lucru care se face după ce s-a scos dopul sticlei este mirositul acestuia. Dacă are mirosul specific de cartoane ude, este clar că dopul are un defect iar vânzătorul vinului îți înlocuiește sticla cu problemă cu o alta. Dar la cafea ? Un bun prieten ne-a spus că „trebuie să fii masochist” ca să bei espresso, ristretto dintr-un pahar confecționat din carton (atenție, masochism înseamnă  și „atitudine a cuiva care găsește satisfacție în propria-i suferință, decădere sau umilire. (< fr. Masochisme)” – conform „Marelui dicționar de neologisme” din anul 2000” – asta ca să nu fim acuzați că folosim cuvinte obscene !). Și mare dreptate are !!!

După „nas”, la vin urmează urmează testul suprem – gustul. Așa că ne-am înmuiat buzele în lichidul care începea deja să se răcească. Minunate note de celuloză, de clei, de blană de câine ud (nu am gustat până acum blană, dar credem că așa are gustul) ne-au delectat papilele gustative.

Este adevărat că, la vinuri, mirosul de „pipi de pisică” trădează tipicitatea unui sauvignon blanc, mirosul de piele transpirată de cal ne spune că ne aflăm în prezența unui sangiovese, dar la espresso mirosul de carton ud ne spune că ne aflăm în fața unui lichid care nu poate fi băut ! Mă rog, am văzut nenumărate persoane care beau așa ceva, dar totuși…

În încheiere, considerăm că, în cazul paharelor din carton pentru cafea, în libretul „Cantatei cafelei” a lui J. S. Bach (Cantata BWV 211), ar trebui înlocuit textul „Ei ! wie schmeckt der Kaffee süße” („Ah, ce îmi place dulceața cafelei !”) cu „Ei ! wie schmeckt der Karton süße” („Ah, ce îmi place dulceața cartonului !”) – sperăm că nu am greșit formularea în limba germană J !