O poveste mai altfel a ciocolatei bucureștene
Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU
Deoarece urmează să ne ducem la o degustare / asociere de ciocolată și vin la Palatul Noblesse, am căutat prin memorie amintiri despre ciocolată.
Fiindcă suntem bucureșteni get-beget, iar degustarea va avea loc tot în București, am pus mâna pe Istoria Bucurescilor a lui Ionnesc-Gion, unde știam că vom găsi date despre apariția ciocolatei în urbea noastră. Și nu ne-am înșelat:
„Războiul de la 1769-1774, care se termină cu pacea de la Cuciuk-Cainargi, nu-i găsește nepregătiți. Știu de toate. Rușii vin cu franțuzeasca pe care o răspândesc acum pretutindeni; aduc cu ei jocul de cărți, biliardul, danțurile evropienești, ceaiul, ciocolata si o mulțime de alte lucruri ale Apusului, noi și la dânșii ca și la noi. Cu neîntrecuta lui putere de asimilare, Românul începe să primească cu toptanul toate noutățile sau, cum ar fi zis Ienăchiță Văcărescu, toate novitalele.”1]
Cu câțiva ani înainte de încheierea păcii, în anul 1768, Jean Baptiste Charpentier pictează tabloul Familia ducelui de Penthièvre sau Ceașca de ciocolată (Foto 1).
Foto 1 – Jean Baptiste Charpentier – Familia ducelui de Penthièvre sau Ceașca de ciocolată, 1768
Numele tabloului este cât se poate de intuitiv (Ceașca de ciocolată) și are legătură cu articolul nostru. În acea vremuri, ciocolata nu se prezenta sub formă solidă, ci lichidă și se bea precum cafeaua. Dar se bea din ceașcă? Nu! Era pusă în ceașcă și apoi, din aceasta, se turna un pic în farfurioara anexă ceștii (pentru a se răci) și se (sor)bea din ea.
Bine, dar tabloul este franțuzesc. Ce legătură are cu Bucureștiul? Păi tocmai ce am scris un pic mai sus că muscalii care mișunau prin București erau franțuziți și copiau tot ce venea de la Paris. Așa că au copiat și modul de ingurgitat ciocolata. (Trebuie spus faptul că, la începutul anilor ’60 ai secolului trecut am mai prins și noi (adică am văzut) acest mod de a bea cafeaua.)
Peste vreo sută de ani reclamele la ciocolată au început să ducă lupte aprige pentru acapararea pieței de specialitate:
„Mi-aduc aminte de o singură reclamă sui-generis din vremea copilăriei mele, pe care am citit-o în Românul după un ziar francez, dar o reclamă originală foarte inteligentă. Pe vremea aceia, cea mai căutată și mai scumpă fabrică de ciocolată de calitate superioară, era ciocolata Philipine de proveniență elvețiana (Elveția franceză). Probabil că o altă fabrică din aceiași provincie elvețiană, se va fi gândit să-i facă concurență și să parvină să-i ia locul și a reușit, că tot Bucureștii s’a aprovizionat numai cu ciocolată Meunier, iar ciocolata Philipine a dispărut de pe piață. Ce se întâmplase ?… Fabrica Meunier a angajat atăți oamenii de încredere câte centre mari comerciale existau atunci în Europa și i-a trimes pentru o săptămână cu misiunea de a intra un minut în fie ce prăvălie cerând ciocolată Meunier și cum negustorul spunea că n’are decât Philipine, trimisul celeilalte fabrici răspundea stereotip : „nu cumpărăm decât Meunier ; pe semne dv. nu sunteți la curent cu evoluția acestui sort de marfă, fiindcă nu stiți că astăzi ciocolata Meunier este universală”. Rezultatul a fost că după cată-va vreme, Meunier a devenit într’adevăr universală și fabrica n’a mai putut prididi expedierea vagoanelor cu marfa ei în toate continentele.”2]
Un fan din zilele noastre al ciocolatei (și al dulciurilor în general) este scriitorul Radu Paraschivescu:
„Radu Paraschivescu (n. 1960, București) trăiește în Balta Albă și se visează la Roma. […] Are câțiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-și fi trădat prima iubită: ciocolata de casă.”3]
Dacă pentru un scriitor bucureștean ciocolata înseamnă iubire, pentru altul este de-a dreptul un drog! Mircea Cărtărescu, în Jurnalul publicat la Editura Humanitas, se destăinuie:
(29 decembrie 1996) „Aseară am fost drogat cu cafea și ciocolată până la acea senzație de desfășurare totală a nervilor, ca o pânză de păianjen, în jurul corpului meu ; nimic nu era imposibil […]. Levitam și eram forța însăși. Poate atunci, așa, în acea stare, aș fi putut reîncepe Orbitor, pentru că Orbitor este drog, este acea stare.”4]
În cazul în care doriți să vă drogați cu ciocolată, puteți conduce liniștit mașina, deoarece nu am auzit ca polițiștii de la rutieră să aibă teste pentru așa ceva și nici nu este interzisă (ciocolata) de legislația în vigoare.
Dar să revenim la Radu Paraschivescu și la încrengătura dintre cele două mari iubiri ale lui (ciocolata de casă și fotbalul):
„Lumea crede, pe nedrept, că fotbalul e doar un joc în care dai cu piciorul în minge. […] Ar fi însă nedrept să neglijăm potențialul comic al fotbalului și al celor care-l slujesc.E un potențial uriaș, indiferent dacă vorbim despre comicul involuntar, ilustrat de boacănele de limbaj și gândire ale lui Francesco Totti, sau despre cel cu intenție, exemplificat prin părerea lui Tommy Docherty despre unul dintre antrenorii la modă ai planetei: „Dacă José Mourinho ar fi din ciocolată, s-ar linge singur.”5]
Și acum experimentul unui profesor de psihologie la Universitatea din Pennsylvania – nu este român, dar experimental este prezentat într-o carte publicată la București:
„Orice gurmet se dă în vânt după homar fiert, în schimb se scârbește numai la gândul de a mânca un gândac de bucătărie pregătit la fel. Deși este vorba în ambele cazuri de artropode. […] În cadrul unui experiment întreprins de Paul Rozin*, studenții săi au refuzat să mănânce budincă de ciocolată în forma tipică a excrementelor de câine. Și asta deși își declarau deschis convingerea că este chiar budincă de ciocolată.”6]
Noi nu am fost puși în fața unei astfel de încercări, așa că nu știm cum am fi reacționat!
În timpul comunismului – în perioada neagră din anii ’80 – ciocolata, pe lângă faptul că se găsea foarte greu (asta dacă nu erai membru cu ceva funcții în Partid sau nu aveai ochii „albaștri”), avea și un gust înfiorător.
„Bine am mai dus-o în comunism!
Ce, Alice mesteca gumă de aia, țigarete, care se făcea făină în gură? Nu, nici vorbă. Numai de gumă ungurească îi făceam rost, de aia cu diferite arome și care făcea chiar și baloane. Ciocolată am avut la discreție, mai ales de cea chinezească, de la Cantina Partidului. Biscuiți, bomboane și eugenii – gîrlă!”7]
Iar o posibilă explicație a acelui gust de nisip al ciocolatei ne-o dă„ regele” cafelei din acele timpuri, Gheorghe Florescu:
„Pe atunci, multe fabrici de produse zaharoase din Patria noastră dragă dispuneau de stocuri impresionante de produse care aveau ca materie primă cacaua; mulți ani, aceste stocuri au fost valorificate de diverse persoane, fără forme legale. Eu am refuzat sistematic să particip la afacere, dat fiind că erau implicați oameni importanți din conducerile respectivelor unități industriale.
La o petrecere la care am luat parte împreună cu familia mea din Montreal, am cunoscut un mare boss al acestei industrii din România comunistă, un tip în vârstă de 68 de ani, uns cu toate alifiile, care mi-a împărtășit nonșalant sursa acelor mari cantități suplimentare de produse din ciocolată: era vorba, pur și simplu, de folosirea integrală a boabelor de cacao, deci și a cojilor ce trebuiau, în mod normal, să fie eliminate. Cojile erau însă măcinate foarte fin și pulberea rezultată era introdusă în procesul de fabricație al delicioaselor produse pentru copiii Patriei. Discuția cu marele boss m-a lămurit asupra proporțiilor dezastrului.”8]
pÎn încheiere, o reclamă din ziarul bucureștean Timpul la un laxativ cu ciocolată (Foto 2).
Foto 2 – Ziarul Timpul – 7 martie 1940 – Koprol – Purgativul de ciocolată
Bibliografie:
1] G. I. Ionnescu-Gion – Istoria Bucurescilor – Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, Bucuresci, 1899 – pag. 708
2] Victor Bilciurescu – București și bucureșteni de ieri și de azi – Editura Universul, București, 1945 – pag. 207
3] Radu Paraschivescu – În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) – Editura Humanitas, București, 2019
4] Mircea Cărtărescu – Jurnal – vol. I – Humanitas, Bucureşti, 2001 – pag. 469
5] Radu Paraschivescu – România în 7 gesturi – Editura Humanitas, București, 2015 – pag. 121-122
6] Jürgen Brater – Maimuța din tine – Editura Baroque Books&Arts, 2015
7] Dan Lungu – Sînt o babă comunistă – Editura Polirom, 2013
8] Gheorghe Florescu – Confesiunile unui cafegiu – Editura Humanitas, București – pag. 536
Surse fotografii:
Foto copertă – Capac cutie bomboane Riegler (antebelică) – https://www.facebook.com/ReclameVechiRomanestiOldRomanianAds/photos/a.120870844598502/615426361809612/
Recent Comments