Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

De cele mai multe ori, atunci când ne ducem la restaurant, după ce am studiat meniul, chelnerul ne întreabă cu un glas suav: „Ce doriți să serviți ?”

S-o spunem pe a dreaptă, noi nu dorin „să servim” nimic ! De ce ? Ca în atâtea alte cazuri, vom utiliza dicționarul:

„SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca… ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la…, a fi utilizat ca…, a avea rolul de… ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de… 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.” (DEX 2009)

Conform dicționarului explicativ al limbii române, „a servi” înseamnă a aduce mâncarea la masă. Or noi nu mergem la restaurant pentru a duce mâncarea la mese (și asta pe banii noștri), fiindcă nu suntem chelneri !

„CHÉLNER, chelneri, s. m. Bărbat care servește consumatorii într-un local; ospătar. [Var.: chelnăr s. m.] – Din germ. Kellner.” (DEX 2009)

Noi mergem la restaurant ca să fim serviți ! Ca să mâncăm un fel pe care nu îl putem face în bucătăria noastră la nivelul pe care îl face un maestru bucătar. Doar dacă meseria noastră era cea de chelner (o meserie cât se poate de onorabilă) ne duceam la restaurantul la care eram angajați pentru a servi – a duce mâncarea – la mese.

Dar de unde vine această formulare, de „a servi” ? Încă dinainte de 1989 (adică în timpurile comuniste), când învățământul începuse să o ia la vale (nu mai vorbim situația actuală a învățământului și a întâistătătorilor săi) iar sensurile cuvintelor erau interpretate după bunul plac al fiecăruia (sau după ce pricepea fiecare), în restaurante au început să fie folosite sintagmele „ce doriți să serviți ?” și „nu mai serviți ?” Unii chelneri foloseau „a servi” în loc de „a mânca”, crezând că utilizează un limbaj mai pretențios, mai intelectual. Era mai de bon-ton „să servești” în loc de „să mănânci”. Iar această formulare a prins la cei care au trecut prin școală doar ca să obțină o hârtie ! Se poate spune că diferența dintre „a servi” și „a mânca” este aceeași ca cea dintre „protestant” și „protestatar” – ca să utilizăm expresia unui înalt demnitar actual, „școlit” în vremurile în care a apărut expresia „nu mai serviți ?”

Și, în încheiere, ceva legat tot de limbajul unor chelneri. La restaurant noi nu mâncăm niciodată „sărmăluțe cu mămăliguță” sau „fripturică cu cartofiori prăjiți”, ci „sarmale cu mămăligă” sau „friptură cu cartofi prăjiți” (deși nu ne ducem la restaurant ca să comandăm tocmai aceste feluri de mâncare !)

„La revederică”… na, că ne-am molipsit și noi !!!