Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU
Astăzi am mâncat pentru prima oară în viața noastră… PISICĂ. Cotlet de pisică.
Mărturisim că, fiind în această situație, nu știam la ce să ne așteptăm și nici cu ce vin o putem asocia (pe pisică). Dar, ținând cont de cuvântul „pisică”, gândul ne-a dus la „pipi de pisică” – adică la Sauvignon Blanc. Am căutat prin rezerva noastră de vinuri și, în cele din urmă, am reușit să găsim unul (rezerva fiind burdușită cu vinuri roșii).
Dar până acum nu ne erau satisfăcute decât o parte din simțuri: vizual, tactil, gustativ… + mirosul. Mai rămânea simțul auditiv, așa că ne-am gândit că nu ar strica să mâncăm / bem pisica / vinul pe acorduri muzicale. Inițial ne-am gândit la „Pisica neagră” a „Păsării Colibri” (totuși, cam sumbru titlul) dar, fiindcă tot ne ocupasem cu alegerea vinului, ne-am oprit la un muzician (Cosmin Tudoran) care a devenit și sommelier și, în plus, are un cântec care se încadrează în temă: „Pisici”. Nu mai spunem că ne și răsunau în urechi două versuri din cântecul amintit anterior:
*„Sunt alergic la pisici,
Mai ales la alea mici…”
deși noi nu suntem deloc alergici la „pussy” – „mai ales la alea mici”. Am folosit termenul englezesc pentru „pisicuță” fiindcă știm, în cazul în care nu ne înșelăm, că acest cântec are o legătură cu studioul Sterling Sound din New York .
În final putem spune, cu mâna pe inimă, că am fost pe deplin satisfăcuți de încrengătura de arome, miresme, savori, texturi, pasaje muzicale etc. etc. etc. reunite sub titlul generic de PISICĂ.
P.S. Cred că am uitat să scriem la începutul articolului:
– pisica era … „de mare” (nu „de la mare”) – de Marea Neagră;
– Sauvignon Blanc-ul a fost Nikolaos de la CRAMA HISTRIA și achiziționat de la „Casa de vinuri „Vin la Oana””;
– cotletul de pisică a fost comandat (cu livrare acasă) la „Blid – locantă românească” și gătit cu măiestrie și tandrețe… felină de Ileana Braniște cu ocazia evenimentului „Dezlegări și înnodări de pește cu Ileana Braniște” din data de 5 decembrie 2020.
– Fotografia pisicii (pisică care NU a fost traumatizată / rănită deloc pe parcursul pregătirii cotletului și desfășurării degustării mai sus amintite) a fost luată de pe https://thepetclub.ro/blog/comportamentul-pisicilor-cum-iti-dai-seama-ce-vor-sa-ti-transmita/
Recent Comments