Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

Dacă în articolul trecut am vorbit despre bragă (care se bea rece, vara), ne-am pus întrebarea: dar oare ce se bea iarna în Bucureștiul înaintașilor noștri?

Desigur, tot o băutură turcească, și anume salep.

Trebuie să mărturisim că nu am băut până acum salep și nu cunoaștem această băutură decât din cărți. Dar cum cel puțin vreo două sute de ani salepul s-a băut în București, tare ne-am dori și noi să gustăm această licoare.

Dar să începem. Ce este salepul? Dacă ne uităm în dicționar^1], găsim:

SALÉP, salepuri, s. n. 1. Nume dat tuberculilor uscați ai unor specii de orhidee; p. ext. praf de amidon extras din acești tuberculi și care, fiert în lapte sau în apă, se folosește ca întăritor pentru copii sau convalescenți. 2. Băutură preparată de orientali din salep (1), miere și apă. [Var.: (reg.) salíp s. n.] – Din tc. salep.

Foto 1 – Salep^2]

Deci salepul este o băutură făcută din tuberculii unor specii de orhidee, miere și apă.

Cea mai veche referire la salep pe care am găsit-o în cărți ne trimite la începutul sec. al XVIII-lea (deci la începutul domniilor fanariote)^3]: dacă boierii beau „vin și.. rachiu (mai ales dres cu anason…)”, „poporul de jos bea iarna salep, vegetal rășinos fiert cu miere sau [și??? – n.n.] apă, apoi buza, un fel de bragă și în fine balbaș sau mied.”

Deci, la fel ca și braga, salepul era băut de „talpa țării”. Și asta fiindcă nu era prea scump. În anul 1792, ocaua de salep (feculă) costa 3 bani^4].

Dacă nu știți ce înseamnă „feculă”, vă scăpăm de efortul de a căuta în dicționar^1]:

FECÚLĂ, (2) fecule, s. f. 1. Amidon extras din turberculii de cartofi, din rădăcinile de manioc etc., folosit în alimentație. 2. Sortiment de feculă (1). [Acc. și: féculă] – Din fr. fécule, lat. faecula.

Cine vindea salepul?

În „Anaforaua vel Spătarului Mavrocordat din 26 mai 1797”, aflăm despe un anume Gheorghe Căpitanul, care nu se ajungea cu banii funcției sale militare fiind înglodat în datorii, astfel încât „vinde vara șerbet și iarna salep”^5].

Puțin mai târziu, apare și o breaslă a salepgiilor. Prin „Pitacul de la 26 aprilie 1812”, la București se înființează o:

„breaslă înființată de patru meșteri [sârbi – n.n.] șerbetcii și salepcii, cărora… li se constituie și privilegii asupra ghețarilor…”^6], „precum și să întreție 20 băieți, care să umble cu cofele pe stradă și să vânză salip [salep – n.n.] și vara șerbet”^7]. Dar aceste favoruri nu erau pe gratis. Cei „4 indivizi se leagă a plăti la cutia milelor câte 200 lei pe an.”^6] Nu vi se pare cunoscut obiceiul?!?

Când se bea salepul?

Din memoriile unor contemporani aflăm: [Nicolae] „Grigorescu a imortalizat, printr-o serie de schițe în creion, principalele tipuri ce se perindau prin fața ferestrelor sale… pe bragagiul cu fes pe cap, vânzând braga rece vara și salep cald iarna.”^8]

Foto 2 – Iarna salep cald, vara limonadă…^9]

Cine erau principalii băutori de salep?

Pe la 1849, la Hanul Golescu de pe Podul Calicilor (din București) – actuala Calea Rahovei: „Dintr-una din aceste prăvălii, dimineața în zorii zilei se răspândeau în mahalalele dimprejurul hanului vânzătorii de salep (băutură preparată din salep, miere și apă), bucuria copiilor din această vreme.”^10]

Prin anii ‘70 ai sec. al XIX-lea (când încă nu ne cucerisem independența), în București:

„Iarna în locul brăgei, turcii porneau cu samovarele cu ceaiu sau cu salep…”^11]

De „Moș Ajun” (Crăciun), aflăm despre copii colindători: „Eșiți iarăși la drum, cei mai mulți trecători le puneau în pălmuțe câte un gologan, cu care ei dau năvală la celdintâi ceinar dela colțul străzei. Acela zgribulit și el de frig, le da pe gologanii aceia câte o ceașcă de salep sau de ceaiu fiert cu scorțișoară, după care ei își reluau colinda mai înviorați.”^12]

Dar, cum salepul nu creștea în România (numai în flora spontană), într-o lege promulgată la 17 mai 1886 de Regele Carol I privind drepturile de vamă asupra importului și exportului de mărfuri, la CATEGORIA III (Materii făinoase și derivatele lor), la poz. 49 găsim salepul, care era taxat cu 0,70 lei/kg (la import).^13]

Anii au trecut și, prin Legea pentru înființarea unor taxe de consumație, sporirea cifrei de afaceri, … din 1 aprilie 1935, salepul intră în categoria produselor „supuse impozitului pe lux de 18%”^14].

Ei bine, de atunci a început și declinul comerțului cu salep în România.

Totuși, în vremurile lui bune, salepul avea și întrebuințări medicale.

Astfel se recomanda „salep cald, pentru gâturile prinse de răceală, ambrozie pusă de un zeu clement în gâtlejul muritorilor guturăniți…”^15]

Scarlat Callimachi (1896-1975) a găsit următoarea rețetă într-o carte de medicină tipărită în București, la 1847 – „Povață nouă Împotriva Holerii, adică Măsuri de pază și lecuire”:

„Îndată ce se va simți cineva lovit de această boală, fără a aștepta pe doctor, și fără a pierde vreme, se bea ciaiu cald de mușețel, izmă, scorțișoare, nucșoară, salep și de scrobeală.”^16]

Iar „b) La diareea din indigestiune… se va administra: ipecacuanha și revintulu în cantități foarte mici; ochi de rac; humă; apă de gumă, de salep, de orez.”^17]

Ochi de rac, humă etc. știm ce înseamnă, dar „ipecacuanha și revintulu” chiar nu aveam habar. În dicționar^1] nu am găsit ce înseamnă „revintulu”, dar ne-am lămurit cu:

IPECACUÁNA s. f. Plantă originară din America de Sud, ale cărei rădăcini se folosesc în medicină ca expectorant și vomitiv (Uragoga Ipecacuanha). – Din fr. ipécacuana.

Deci ipecacuanha = vomitiv – în calitatea noastră de profani în ale medicinei, considerăm că este binevenită utilizarea ipecacuanei în cazul diareei, fiindcă dacă nu vrei să dai afară pe o parte, dai pe cealaltă.

De asemenea, salepul mai este bun la „atrophia mesenterică”^18], la „oftiga plumoniloru”^19], la „marasmulu sau atrophia”^20] și la „pântecărie”^21].

La finalul articolului am ajuns la o relație / asemănare pe care am descoperit-o între salep și o cramă din România. Ei bine, crama se numește „Domeniul Catleya” șivom cita de pe site-ul acestui Domeniu:

„Domeniul Catleya este situat în regiunea Corcova din România. Regiunea are un trecut bogat. În plină perioadă de Belle Époque, prințul Anton Bibescu, Marcel Proust și prietenii lor degustau la Paris vinurile de Corcova, în timp ce evocau florile de păr din acel loc mitic.

…

Evocarea acestui loc a rămas însă prezentă în scrierile sale, ba chiar Bibescu a inspirat unul dintre personajele principale din romanul În căutarea timpului pierdut.

În această capodoperă literală a lui Marcel Proust, orhideea Catleya este simbolul iubirii.”^22]

Primul lucru în comun: atât salepul cât și Catleya au legătură cu orhideele.

Al doilea lucru în comun, care s-ar putea să scape multora: cei care au citit În căutarea timpului pierdut – Swann știu că (și acum cităm din carte): „…metafora „a potrivi florile de catleya”, devenită o simplă expresie pe care o foloseau automat când voiau să vorbească de actul posesiunii fizice – prin care, de altminteri, nu posedăm nimic –, supraviețui în limbajul lor, în care îl comemora, acestui obicei uitat. Şi poate că acest mod particular de a spune „a face dragoste”…”^23]

Deci Catleya (care este o orhidee – și din orhidee am văzut că se prepară salepul) însemna în roman, ca să vorbim corect politic, „a face dragoste”. Dar dacă căutăm într-un dicționar de sinonime^24] vom găsi:

SALÉP s. (BOT.; Orchis mascula) poroinic, (reg.) bujor, gemănariță, sculătoare, limba-cucului, untul-vacii.

Deci salepului i se mai spune la noi (regional) și „sculătoare”, adică un element esențial pentru a putea face „catleya” – „a face dragoste”. De aici rezultă o indubitabilă relație între Catleya și salep -> Q.E.D. 😀

Dar nu putem băga mâna în foc că vinurile de la Catleya au același efect de virilitate ca și salepul (în varianta sa regională amintită mai sus)… sau invers.

 

Bibliografie:

1]  Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) – Academia Română, Institutul de Lingvistică – Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009

2]  Ioan Aurel Candrea și Gh. Adamescu – Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească” – Editura „Cartea Românească” S.A., București – pag. 1097

3]  Lazăr Șăineanu – Influența orientală asupra limbei și culturei române – vol. I – Editura Librăriei SOCECU & Comp., Bucuresci, 1900 – pag. CCXIV

4]  Lazăr Șăineanu – Influența orientală asupra limbei și culturei române – vol. II – Editura Librăriei SOCECU & Comp., Bucuresci, 1900 – pag. 310

5]  V. A. Urechia – Istoria Româniloru – Cursu făcutu la Facultatea de Litere din Bucuresci – Tomul VII – Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci, 1894 – pag. 86

6]  V. A. Urechia – Istoria Româniloru – Cursu făcutu la Facultatea de Litere din Bucuresci – Tomul IX – Institutul de Arte Grafice Carol Goebl, Bucuresci, 1896 – pag. 590

7]  D. Z Furnică – Industria și desvoltarea ei în Țările Românești – Institutul de Arte Grafice „Tiparul Românesc”, București, 1926 – pag. 126

8]  Al. Tzigara-Samurcaș – Memorii – vol. I – Editura „Grai și Suflet – Cultura Națională”, București, 1991 – pag. 37

9]  Tudor Șoimaru – Constanța – Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1936 – pag. 25

10]  George Potra – Istoricul hanurilor bucureștene – Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985 – pag. 128

11] George Costescu – Bucureștii Vechiului Regat – Editura „Universul”, București, 1944 – pag. 181

12] Ibid. – pag. 359

13] Anuarul Bucurescilor pe 1886-1887 – Editor Tipografia Carol GOEBL, Bucuresci

14] Codul General al României – vol. XXIII – Legi și regulamente cuprinzând întreaga legislațiune a anului 1935 – Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1936 – pag. 218

15]  Tudor Șoimaru – Constanța – Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1936 – pag. 26

16] Scarlat Callimachi – Din cărți vechi – Pagini privitoare la istoria românilor – Editura „Universul” S.A., 1946 – pag. 215

17] Anastasiu Fetu – Manualu de medicina practica popularia – Iași, 1871 – pag. 67-68

18] Ibid. – pag. 115

19] Ibid. – pag. 279

20] Ibid. – pag. 720

21] Ibid. – pag. 748

22] https://www.catleyawines.com/ro/histoire.html

23] Marcel Proust – În căutarea timpului pierdut – Swann – Editura Univers

24] Mircea și Luiza Seche – Dicționar de sinonime – Editura Litera Internațional, 2002