Pervertirea gustului la români: sarea
Pornind de la o idee a d-lui Marian TIMOFTI, Președinte FNDA
Autori: Cristian CETĂȚEANU, Florin CETĂȚEANU
Vom începe foarte scurta noastră prezentare cu ceva la care presupunem că nici nu vă gândiți, și anume cu definiția salariului.
August Scriban, în Dicționarul său publicat la Iași în anul 1939, ne luminează:
„saláriŭ n. și (ob.) salár n., pl. e (lat. salarium, solda care se dădea soldaților p. sare, apoĭ „soldă” în general; fr. salaire). Leafă, plată periodică p. serviciĭ.”1]
Deci salarium reprezenta, pe vremea romanilor, suma de bani pe care o primeau periodic legionarii romani pentru a-și cumpăra sarea pe care o utilizau pentru a îmbunătății gustul mâncării – sare în latină (sal, salis)2]. Dar la explicația definiției lui Scriban vom reveni la sfârșitul articolului.
Sarea a fost întotdeauna apreciată de oameni (dar sigur a fost mult mai puțin apreciată de ocnașii care trebuiau să o scoată din saline, din ocnele de sare).
Sarea este cea care dă gust mâncării. Nu degeaba se spunea:
„Vorba fără glume pare ca bucatele fără sare”3]
dar
„De se varsă sarea sau piperul la masă, te vei sfădi cu cineva”4].
Și, ca o paranteză, poate puțini știu că în pictura Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci (Foto 1), Iuda (Iuda Iscarioteanul, nu Iuda Tadeul), cel care l-a vândut pe Iisus Hristos, a răsturnat sarea (solnița) pe masă cu mâna în care ține punga cu cei 30 de arginți (Foto 3).
Foto 1 – Cina cea de taină
Foto 2 – Iuda Iscarioteanul
Foto 3 – Iuda răsturnând sarea – detaliu
Totuși, să revenim, și tot la înțelepciunea populară: „A fi ca sarea în bucate” însemna a fi cumpătat.5]
A fi cumpătat – adică a nu face nimic în exces, tot așa cum nu trebuie pusă sare în exces în mâncare.
Doctorul I. Felix, membru al Academiei Române și profesor de igienă la Facultatea de medicină din București, într-o lucrare publicată în anul 1901 la București, scria:
„Carnea prospătă de vacă, de oaie, de râmător, de pasăre este mai sănătoasă decât pastrama, care se găsește adeseori stricată, mucegăită, veche și foarte sărată. Putem scoate dintr-însa parte de sare, dacă înainte de a o frige pe cărbuni sau de a o găti alt-fel, o muiem câteva ceasuri în apă curată.”6]
De asemenea „nu trebuie să dregem gustul mai tuturor mâncărilor cu oțet, borș, …, cu multă sare, cu mult ardei și piper”7].
Deci, o cantitate mare de sare în mâncare nu este sănătoasă și poate strica echilibrul gustativ al acesteia. Ce e mult, strică!
Tot înțelepciunea populară consfințea:
„Nu e meșteșug a găti mâncare,
Ci e meșteșug a o potrivi de sare.”8]
și
„Sarea-i bună la fiertură,
Însă nu peste măsură.”9]
Iar Tudor Pamfile, într-o lucrare publicată sub auspiciile Academiei Române în anul 1910, adeverește faptul că:
„Frământarea brânzei nu-i lucru ușor; potriveala din sare tot astfel.”10]
Până acum am citat din cărți apărute la începutul secolului trecut, cărți în care ni se spune că sarea este necesară, dar că nu trebuie făcut abuz cu ea.
Dar dacă astăzi vom face o excursie prin magazine alimentare și vom cumpăra diferite produse, vom constata, atunci când le gustăm, că în multe dintre ele sarea (și nu numai – gustul de fum de ex.) se află din abundență. Salamuri, brânzeturi etc. gem de sare. Iar excesul de sare ascunde defecte.
Din păcate, românii s-au obișnuit cu acest regim sărat (care, din câte îmi aduc aminte, vine din timpurile de apus ale comunismului în România) și mulți dintre ei consideră că acesta este gustul normal pe care trebuie să îl aibă o mâncare, un aliment – adică sărat ocnă. De foarte multe ori observăm în restaurante clienți care, după ce li se aduce mâncarea, fără a o gusta în prealabil, toarnă cantități impresionante de sare în mâncare. Pe lângă faptul că acest gest unul de impolitețe crasă față de bucătar, vine în sprijinul afirmației noastre anterioare.
Mulți dintre concetățenii noștri preferă să mănânce mult și prost. Preferă cantitatea în locul calității.
Sunt gurmanzi, dar fără a aprecia calitatea, nu sunt gourmet.
Dovadă și preferința românilor pentru all inclusive.
Nu putem uita excursiile în Italia cu parteneri autohtoni de afaceri în care firmele italienești ne duceau la cele mai bune restaurante, fiind serviți cu preparate alese pe sprânceană, în timp ce românașii noștri priveau cu dispreț farfuriile și întrebau de ceafă de porc și cartofi prăjiți, mârâind printre dinți că: „ce zgârciți sunt italienii” – pentru ca la sfârșitul mesei să întrebe unde este o șaormărie în apropiere!
Și acum revenim la afirmația de la începutul articolului, în care spuneam că la final vom reveni la explicația lui Scriban referitoare la salariu: cu două milenii în urmă salariul era gândit să fie dat pe sare, dar în zilele noastre chiar că nu vrem să dăm mare parte din salariu pe alimente sărate peste măsură!
P.S. Această lucrare a fost prezentată în cadrul ”International Conference on Sensory Education and Food Analysis” din perioada 1 – 2 aprilie 2022, organizată de Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Caucasus din Georgia și Federația Națională a Degustătorilor Autorizați .
Bibliografie:
1] August Scriban – Dicționaru limbii românești – Institutu de Arte Grafice „Presa Bună”, Iași, 1939 – pag. 1149
2] Gh. Guțu – Dicționar latin-român – Editura Humanitas, București, 2007 – pag. 533
3] Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia – vol. II – Editura Librăriei Socecu & Comp., Bucuresci, 1897 – def. nr. 6389
4] Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia – vol. IX – Editura Librăriei Socecu & Comp., Bucuresci, 1901 – def. nr. 6395
5] Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia – vol. IV – Editura Librăriei Socecu & Comp., Bucuresci, 1900 – def. nr. 9233
6] Dr. I. Felix – Povețe – Despre hrana țăranilor – Tipografia Gutenberg, Joseph Goebl, Bucuresci, 1901 – pag. 7
7] Ibid. – pag. 18
8] Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia – vol. IV – Editura Librăriei Socecu & Comp., Bucuresci, 1900 – def. nr. 9213
9] Ibid. – nr. 9214
10] Tudor Pamfile – Industria casnică la români – Librăria Socec & Comp., București, 1910 – pag. 35
Surse fotografii:
Foto 2 – https://enigmatica.ro/cina-cea-de-taina-interpretare-si-simbolism/
#/media/Fișier:Leonardo_da_Vinci_(1452-1519)_-_The_Last_Supper_(1495-1498).jpg){kind=link}
Recent Comments