Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

De unde vine numele de mămăligă? Ei bine, pentru etimologia acestui cuvânt noi mergem pe mâna filologului Dan Alexe, a cărui demonstrație, pentru noi, ca ingineri, ne-a convins.

„Lingviștii noștri au fost întotdeauna timorați și rușinați de mămăligă, parcă neîndrăznind s-o ia în serios. Mămăligă (în aromâna din Balcani mumulic) și mălai (care lipseşte din aromână) sunt date, în mod straniu, în toate dicționarele și studiile lingvistice (cu o excepție extrem de hilară, pe care o voi menționa în final) ca fiind „cu etimologie necunoscută”. Termenul a fost împrumutat, din maghiară până în turcă, de toate limbile din regiunile pe unde au trecut păstorii români și aromâni, fiind cunoscut până și de anumite populații de tătari, însă în dicționarele românești el e dat în continuare ca având o origine necunoscută.

În realitate, mămăliga provine din noaptea timpurilor, pentru că e singurul termen neaoș format prin procedeul reduplicării [mă(l)-măl-] și pentru că rădăcina *măl- (sau *mal-, prezentă și în mălai) este la rândul ei una dintre cele mai arhaice, întâlnită în toată aria occidentală a limbilor indoeuropene.

S-o luăm metodic:

*mal– indică în limbile indo-europene un complex de noțiuni legate de măcinat și de faină:

lat. molo, molere, irlandeză veche melim (eu macin), hitită malla-, a măcina; mai desemnează, apoi, și unele grâne care se macină: lat. milium, care a dat în română mei.

De aici vine şi numele morii în majoritatea limbilor care posedă această rădăcină: lat. mola (în același timp 1) piatra de moară și 2) făină; la plural, molae, în Vulgata, traducerea latină a Bibliei, molae însemnând dinții care sparg și macină, cei pe care-i numim până astăzi „molari”) sau molinum, molina (moară), sl. melnița (și mel-nik = morar), angl.-sax. mill etc. Tot de aici vine numele făinii, altfel zis rezultatul procesului măcinării, care în unele limbi ajunge să desemneze generic hrana: în germană Mehl, Mahl (iar în engleză mâncarea în sine: meal), în albaneză mjell, în sârbo-croată mlevo, iar în hitită, limba indo-europeană vorbită acum 3000 de ani în Anatolia, mallai (de la hit. malla-, a măcina) = produsul unei măcinări… altfel zis, mălai-, făină!

[…]

Apoi, mămăligă este arhaic şi prin faptul că e format prin reduplicare. Procedeul reduplicării e atestat în toate ramurile familiei indo-europene şi a fost unul din cele mai uzitate, atât în morfologie, cât şi în sistemul verbal, însă el deja nu mai era productiv în epoca istorică, de la apariţia primelor monumente scrise. În română urmele procedeului sunt doar moştenite, precum în flexiunea unor verbe, de exemplu de la rădăcina *da– > eu dă-dui (cf. italiană: io diedi, rusă: dadim, vom da).

Mămăligă este format deci prin reduplicarea lui *mal- (faină, mălai, rezultatul măcinării), dar limba (poate chiar limba dacă) din care am moştenit cuvântul nu a fost singura care reduplica această rădăcină: pe

lângă hititul mallai (mălai, faină, de la malla-, a măcina), care desemnează produsul măcinării cerealelor, mai cunoaștem un nume hitit al făinii: memal, format prin reduplicarea lui *mal-, exact ca daco-românul mămăl-. Asta ar explica și existența formei dialectale fără reduplicare: măligă.

Arhaismul termenilor mălai, măligă și mămăligă (acesta din urmă prezent în aromână ca mumulic, format prin reduplicare ca în hititul memal) e întărit și de sufixul care distinge formal mămăliga de hititul memal: –gă (arom. –c).

[…]

Iată, așadar, că mămăliga, terciul din mălai de cereale (în timpurile recente făcută din porumbul adus din America, însă în trecut fiartă din orice fel de faină sau mălai), se arată a fi ajuns la noi din cea mai îndepărtată vechime, alături de numele produsului măcinării, mălai.

Formal, transparenţa acestor termeni este totală şi putem presupune că au rămas în latina dunăreană și în româna de azi total neschimbați, probabil din limba dacilor. Mămăligă și mălai ne mai permit să deducem

următoarele: limba din care provin (probabil daca) poseda rădăcina indoeuropeană foarte răspândită *mal- / *mel- în sensul de a măcina, dar desemnând şi produsul măcinării, mălaiul sau faina, precum şi terciul făcut din acestea.

[…]

În schimb, nu putem să nu râdem în hohote citind cea mai fantezistă etimologie închipuită vreodată în microcosmul lingvistic românesc de la Școala Ardeleană încoace, pe care am găsit-o în Dicționarul etimologic al limbii române al lui Alexandru Ciorănescu (Bucureşti, 2002, dar conceput de fapt în anii ’50): „Mămăligă: Neologism derivat din francezul mamelle”!!!

Exact, neologism. Mamelle. (Asta bate de departe obsesia că țigănismul mișto ar veni dintr-o imaginară expresie nemțească mit Stock.) Adică, mâncând, țăranii citeau gazete franțuzești, uitându-se la țâțele din poze. Apoi trăgeau cu ochiul la mămăligă și se întrebau: „Măi, frate, cum naiba să-i spunem la asta?… Mamelă, soro, dă-i încolo de hitiți!””

Bibliografie:

1]  Dan Alexe – Dacopatia și alte rătăciri românești – Editura Humanitas, București, 2022

Sursă fotografie copertă:

https://observatornews.ro/inedit/habar-nu-aveai-ce-efecte-are-asupra-organismului-mamaliga-161218.html