Un proces „gastronomico-literar”

Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

Căutând niște articole scrise de ziaristul și umoristul George Ranetti (1875-1928), am dat peste textul de mai jos1], text care ne-a plăcut și pe care vi-l supunem atenției. Articolul este semnat Tarascon – unul dintre nenumăratele pseudonime ale lui Ranetti.

„La secția a doua a Curței de Apel s’a înfățișat un interesant proces de proprietate literară. D-na E. Comșa a intentat acține de danune d-nei Theodora Cazzavillan, proprietara ziarului „Universul”, fiindcă acel ziar a compilar aidoma, timp de opt luni, rețetele din cartea de bucate pe care numita doamnă a pus-o în vânzare în 1905. Tribunalul condamnase deja pe d-na Cazzavillan la 8,000 lei depăgubiri. D-na Comșa pretinde însă 20,000 de lei. Curtea de apel a amânat procesul.

Nu e treaba noastră să discutăm acum aici chestia proprietăței literare. Ba chiar ne mirăm că literatura e amestecată în asemenea afacere. Vedem în adevăr d’o parte arta culinară a d-nei Comșa, iar pe de altă parte arta – ca să zicem așa – chiulinară, a unora din ziare, care au obiceiul să reproducă scrierile altora și să le tragă chiulul, fără să le ceară voie, fără măcar să citeze pe autor. Dar literatura nu o vedem. În tot cazul, dacă dacă tot ce e tipărit se poate împăuna cu numele de literatură, apoi nu ne sfiem să spunem că o carte de bucate e un gen literar – vorba franțuzului: comme ci, Comșa! Totuși, justiția e de altă părere și a recunoscut d-nei Comșa drepturile de proprietate literară asupra bucătărescului d-sale op. Aceasta nu a satisfăcut ambiția autoarei. Această ambiție n’a fost mulțimită nici cu cei 8,000 de lei acordați de tribunal. Autoarea își evaluează, cu modestie, pagubele ce i-a făcut „Universul”, la 20,000 de lei.

O, Doamne! Eminescu – cel mai genial poet al nostru – n’a câștigat nici pe sfert cu vînzarea operelor lui!

20,000 de lei o carte de bucate?

Apoi, dacă justiția v’a stabili printr’o sentință un asemenea tarif, nu vă mai rămîne, Domnilor Vlahuță, Caragiale, Coșbuc, Duiliu Zamfirescu etc., decît să vă apucați să învățați în proză și’n versuri pe contimporanii voștri cum se prepară sosul „maître d’hôtel”, chioftelele marinată și papanașul moldovenesc cu smîntînă! Inteligențe de elită, veți izbuti de sigur să ajungeți maeștri și în arta d-nei Comșa, artă care pe cît se pare rentează mai mult în Romînia decît a voastră. Numai de unul din voi mi’e frică: de Caragiale. E în stare, deprins cu literatura, să puie prea multă sare. Ori, ceea ce e o calitate pentru Scrisoarea pierdută, devine un mare cusur pentr’o chioftea.”

Doamna Comșa din articol este Ecaterina Comșa, autoarea cărții „Buna menajeră sau Carte de bucate”.

Nu știm dacă în final a câștigat procesul pentru cei 20.000 de lei, dar sigur este că această carte a ajuns cel puțin până la ediția a XI-a (Editura SOCEC, București, 1931).

Foto 1 – Buna menajeră sau Carte de bucate – ed. V-a (1927)

De aici tragem concluzia că, din nenumăratele ediții publicate, probabil a atins suma / profitul dorită / dorit.

În ceea ce privește drepturile de autor (pentru cărțile pe care le-a publicat ulterior), și-a luat o măsură de prevedere, ca să nu mai existe discuții – Foto 2.

Foto 2 – Copyright-ul d-nei Comșa (1927)

Toate drepturile rezervate.

Manualele cari nu vor purta semnătura autoarei se vor urmări conform legii

 

Dura lex, sed lex!

 

Bibliografie:

1]  Viața Romînească – an. 2, nr. 11, 1907 – Tarascon – Cronici vesele – pag. 267-268

 

Surse fotografii:

Copertă]  https://www.ipn.md/ro/dar-cine-s-judecatorii-expertii-ipn-7978_1045330.html

1]  https://www.anticariat-unu.ro/buna-menajera-sau-carte-de-bucate-ed-v-a-si-bucataria-vegetariana-de-ecaterina-dr-s-comsa-bucuresti-1928-1929-p245767

2]  Ibidem

 

Lasati un raspuns

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>