Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

Aproape peste tot pe unde ne ducem auzim vorbindu-se despre „țuică de prune”. Și această formulare o auzim atât la novici, care nu au nici o legătură cu lumea distilatelor, decât doar prin faptul că dau pe gât această nobilă licoare, cât și la unii dintre producătorii băuturii mai sus menționate. Nu trebuie scăpat din vedere nici faptul că auzim vorbindu-se și despre „țuică de mere”, „țuică de pere” etc.

Facem acum o scurtă paranteză ca să explicăm, citându-l pe Păstorel Teodoreanu, de ce am spus „nobilă licoare”:

„Dacă e adevărat că din punct de vedere al valorii lor gastronomice alcoolurile provenite din fructe, toate, vin după acele din struguri purcese, e tot atît de adevărat că alcoolurile de fructe sînt superioare celor din cereale, numească-se ele whisky sau mai modest secărică, cu o singură condiție: la vîrstă egală.” (Glasul Patriei – an II, nr. 27, 20 septembrie 1957)

Dar să revenim la subiect. „Țuică de prune” este un PLEONASM, iar utilizarea acestei formulări te descalifică atât din rândul vorbitorilor de limbă română corectă, cât și din rândul celor care pretind că se pricep la distilate !

Să începem cu: ce înseamnă un pleonasm ? Ne uităm în DEX’09:

„PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pleonasme.”

În alăturarea de cuvinte „țuică de prune” se repetă în mod inutil „de prune”. Și pentru a vă demonstra aceasta ne ducem la definițiile din două dicționare de referință din perioada interbelică.

În dicționarul lui Șăineanu (1929) avem:

„țuică f. rachiu de prune. [Serb. ȚUIKA] ”

iar în dicționarul lui Scriban (1939):

„țúĭcă f., pl. ĭ (sîrb. cujka, probabil un imit. după țîțîitu bețivanilor). Vest. Un fel de rachiŭ de prune, nu prea tare. V. șliboviță.”

Dacă procedăm ca la matematică și, în formularea „țuică de prune”, vom înlocui „țuică” cu definiția din Șăineanu, adică „rachiu de prune”, vom obține:

„(țuică) de prune” = „(rachiu de prune) de prune”

În momentul în care ai spus țuică, ai spus deja că este un distilat obținut din prune.

Acest fapt este întărit și de legislația de specialitate. În Ordinul 368/2008 al ministrului agriculturii și dezvoltării rulare,  al ministrului sănătății publice și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor  pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor tradiționale românești – publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 496 din 02 iulie 2008 și aflat în vigoare și astăzi, avem definiția:

„Țuica este o băutură alcoolică tradițională românească obținută exclusiv prin fermentarea alcoolică și distilarea prunelor (diverse soiuri), întregi sau zdrobite, ori a sucului obținut din prune, în prezența sau în lipsa sâmburilor.”

și

„În funcție de durata de învechire, denumirea produsului „țuică” poate fi înlocuită cu denumirile:

– „țuică bătrână” – obținută din distilate învechite minimum 3 ani;

– „țuică extra” – obținută din distilate învechite minimum 7 ani.”

Deci țuica se obține exclusiv din prune.

Mai mult, Păstorel, al cărui cuvânt nu poate fi pus la îndoială de niciun neofit, ne spune că:

„Țuica e o băutură alcoolică obișnuită printr-un anumit fel de a distila zeama de prune. ” (Glasul Patriei – an II, nr. 27, 20 septembrie 1957)

iar

„Pruna – un pas spre țuică”

(Adevărul literar și artistic – an XII, nr. 672, 22 octombrie 1933).

Teodor RĂDULESCU (1900 – 1977)

Producător de țuică din satul Cerbu, județul Argeș

Este adevărat că în DEX’09 este data definiția:

„ȚUÍCĂ, (2) țuici, s. f. 1. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea prunelor sau altor fructe. Cazan de țuică = alambic. ◊ Expr. (Pop.) Cu țuica-n nas = afumat, amețit, beat. 2. Sort sau cantitate de țuică care încape într-un pahar. – Cf. sb. Cujka.”

dar aici a intervenit lipsa de cunoaștere a celor care au alcătuit dicționarul (și în această situație ni se pare și normală evoluția cărților către manualele unice pentru școala generală, pline de greșeli, tipărite în această toamnă ! J)

„Țuică de prune” nu poate fi considerată nici măcar licență poetică, așa cum face Eminescu în Luceafărul:

„Cobori în jos, luceafăr blând,

Alunecând pe-o rază.”

Cât despre țuică de mere, de pere, de…, ne ducem tot la Ordinul 368/2008:

„Rachiul de fructe este o băutura alcoolică tradițională românească obținută exclusiv prin fermentarea alcoolică și distilarea unui fruct carnos sau a unui amestec de fructe ori a unui marc de fructe … sau a unui suc din acest fruct ori dintr-un amestec de fructe, în prezența sau în lipsa sâmburilor.”

Țuica de mere, de pere etc. este de fapt rachiu de mere, de pere etc.

În final, o legendă culeasă de Elena Niculiţă-Voronca în 1903, care consfințește și ea fructul țuicii: „Amu, cînd a fost velnița gata, dracii s-au strîns toţi la sesie ca să se sfătuiască cum vor pune numele băuturei ce vor face ei. Dracii cei bătrîni au zis că, în numele lor, să se cheme drachiu. Cei mijlocii au zis să se cheme drăchilă. Da’ într-al nostru? au zis cei mititei. Într-al vostru țuică. Și amu așa a rămas, că rachiul cel mai tare e drachiu, cel mijlociu drăchilă, iar cel slab, care se face din perje, țuică”.

(Etnogeneză și țuică – Vintilă Mihăilescu – Dilema veche, nr. 694, 8-14 iunie 2017)

Pentru cine nu știe:

„PÉRJĂ, perje, s. f. Specie de prună a cărei carne se dezlipește ușor de pe sâmbure; p. gener. (reg.) prună. – Et. nec.”