Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

Într-o după după-amiază călduroasă de noiembrie a avut loc, sub egida binecunoscutei și selectei Case de vinuri „Vin la Oana”, a XVII-a ediție a „Poveștilor cu vinuri”, o degustare care ne-a purtat în cu gândul și cu simțurile în perioada preelenistică a umanității – o împletire a istoriei Greciei antice cu terroir-ului românesc de pe malul Pontului Euxin.

Vinurile savurate au fost de la Crama Histria, a cărei denumire ne poartă în mijlocul sec. VI-lea î.H., atunci când orașul/portul Histria a fost întemeiat de coloniștii greci veniți din Milet.

La Histria s-au bătutut primele monede (Fig. 1) de pe teritoriul actual al României; pe o fațetă a acestora erau două capete umane alăturate și inversate iar pe cealaltă fațetă era reprezentat simbolul orașului – un vultur având în gheare un delfin.

Fig. 1 – Primele monede bătute pe teritoriul României, la Histria

Crama Histria a preluat ca logo simbolul orașului antic grecesc, pe care l-a stilizat (Fig. 2).

Fig 2 – Logo-ul Cramei Histria

Vinurile pe care le-am băut au denumiri care (se putea altfel?) amintesc de Grecia: Ammos (nisip în gr.) și Nikolaos (Nicolae în gr.).

Vedeta serii a fost, incontestabil, Nikolaos Roșu 2017 – un Merlot obținut dintr-o vie cu respectabila vârstă de 40 de ani; dar nici degustarea comparativă de Ammos roșu 2017 și Ammos roșu 2016 – cupaje din Cabernet Sauvignon și Merlot – nu a fost mai prejos.

Și, fiindcă tot eram la o seară de „Povești cu vinuri”, am prezentat povestea Cupei lui Pitagora, o cupă care are o legătură intrinsecă atât cu vinul, cât și cu grecii antici și care este, într-o anumită măsură, (dar pe un alt palier – nu ne atacați pentru această comparație), o precursoare a actualelor pahare Riedel.

Despre ce este vorba? În jurul anului 530 î.H. (an în care orașul Histria avea deja mai mult de 100 de ani de existență), în insula grecească Samos (insulă în care s-a născut și a trăit Pitagora, descoperitorul tablei înmulțirii și a teoremei care-i poartă numele, precum și întemeietorul filosofiei pitagoriciene, care punea la baza întregii realități teoria numerelor și a armoniei) se efectuau lucrări de alimentare cu apă.

În rația zilnică a lucrătorilor la aducțiuni intra și vinul. Dar, la ora mesei, unii dintre muncitori își turnau mai mult vin în cupă decât li se cuvenea, iar efectul era nemulțumirea celor cărora le rămânea mai puțin vin de băut. De aceea, Pitagora s-a gândit la o metodă de a distribui uniform/egal cantitatea de vin pe care s-o bea fiecare dintre muncitori. Și astfel a apărut Cupa lui Pitagora (denumită și „Cupa echității”) (Fig. 3).

Fig. 3 – Cupa lui Pitagora

Cupa avea în interior un semn până la care trebuia umplută. Dacă cineva își turna vin în cupă și depășea semnul, aceasta se golea singură. Oare de ce?

Dacă ne uităm la cupă de sus, vedem că în ineriorul ei, în centru, se află o umflătură, un fel de deget (Fig. 4).

Fig. 4 – Cupa lui Pitagora – vedere de sus

„Degetul” respectiv, care are la baza sa un orificiu, este, de fapt, un „U” întors cu capul în jos.

Principiul de „funcționare” a Cupei lui Pitagora îl puteți vedea în Fig. 5.

Fig. 5 – Principiul de funcționare a Cupei lui Pitagora

Acesta este, de fapt, o transpunere în lumea vinului a principiului vaselor comunicante. Atâta timp cât nivelul vinului din cupă se află sub înălțimea maximă a tubului care unește vasul cupei cu baza sa (B), vinul rămâne cuminte la locul său. Însă, dacă nivelul vinului din cupă depășește înălțimea maximă a „degetului” (C), tubul din interior se va umple cu vin și acesta din urmă va începe să curgă pe masă deoarece, conform principiului amintit anterior, lichidele din cele două „vase” (vasul cupei și suprafața mesei) vor tinde să ajungă la același nivel – adică la nivelul suprafeței mesei (D).

Deoarece Pitagora se ocupa, după cum am amintit mai sus, și de filozofie, mesajul cupei sale este acela de a te mulțumi cu ce ți-au dat zeii, deorece, dacă încerci să adaugi de la tine chiar și o picătură în plus, vei rămâne fără nimic!

Iar în ceea ce privește vinul, Pitagora le adresa femeilor îndemnul (în Legile morale și politice):

„Femei! Feriți-vă de vinul fără apă; vinul fără apă te face bărbat.”

Pornind de la Cupa lui Pitagora (adică folosind principiul vaselor comunicante), în zilele noastre s-a inventat și „paharul civilizat” (Fig. 6) – adică aceeași cupă, dar care nu mai este făcută din lut, ci din sticlă și are forma unui pahar pentru vin.

Fig. 6 – Paharul civilizat

Iar rolul paharului este, pe lângă faptul că poți bea vin din el, de a nu te lăsa să pui mai mult vin în el decât este necesar/civilizat – adică nu te lasă să îl umpli până sus, ci elegant, până la înălțimea la care ai suprafața maximă de contact al vinului cu aerul.

Și, în final, o conexiune mai puțin cunoscută a lui Pitagora cu strămoșii românilor de astăzi: conform Herodot (Istorii, IV, 95), Zamolxe (considerat divinitatea supremă a dacilor) ar fi fost sclavul lui Pitagora:

„După câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont și în Pont, acest Zamolxis, fiind om, ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pytagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi câștigându-și libertatea, ar fi dobândit avuție multă și dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui.”

_________________

N.B. Explicația comparației „forțate” între paharele Riedel și Cupa lui Pitagora: paharele Riedel îți schimbă percepția asupra vinului băut din ele iar Cupa lui Pitagora, în cazul în care ai umplut-o peste măsură, îți dă o percepție de amărăciune sufletească, deoarece ai rămas fără vin.