O seară plină de istorie la Casa de vinuri „Vin la Oana”: istoria Cramei Știrbey și istoria tirbușonului

Publicat in Categoria Vinuri , la data de 20 November 2019

Post Views: 2,179

Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

În ambianța aristocratică a Casei de vinuri „Vin la Oana” a avut loc, la începutul lunii octombrie, o întâlnire cu vinuri de „calitate germană” și cu istoria.

Pe scurt, am avut privilegiul de a degusta vinurile Cramei Știrbey, a cărei proprietară, Ileana, se trage din dinastia boierilor Știrbey din Oltenia.

Vinurile, elegante, majoritatea din soiuri de struguri românești (Crâmpoșie, Fetească regală, Negru de Drăgășani, Novac), poartă amprenta „neamțului” Oliver Bauer și a terroir-ului dealurilor de pe malul drept al Oltului.

Baronul Jakob Kripp ne-a spus, într-o admirabilă și fermecătoare limbă română, istoria Cramei și povestea recuperării acesteia de la stat.

Fig. 1 – Gazdele serii princiare de la Casa de vinuri „Vin la Oana”: baronul Jacob Kripp, amfitrioana Oana Munteanu și Ileana Kripp

De asemenea, ne-a istorisit prima întâlnirie cu Oliver Bauer și momentul sosirii acestuia în Cramă.

Poeta Emilia Dragomir ne-a recitat cu sensibilitatea-i caracteristică versurile pe care le-a compus (poezia „Noblețea din pahar”) în cinstea Cramei și a vinurilor Știrbey, versuri din care cităm:

„Vin princiar, din neam de Știrbey,

Eu te slăvesc, tu să mă vrei!

Închin paharul și sunt în extaz,

Trăirile-mi vin și vin în talaz!”

Apoi a urmat o mini-istorie (cu exemplificări) a tirbușonului, pe care v-o împărtășim în continuare:

Foto 2 – Evoluția tirbușonului

În primul rând, care este definiția tirbușonului? Conform DEX’09:

„TIRBUȘÓN, tirbușoane, s. n. Ustensilă casnică formată dintr-o spirală metalică cu un mâner, folosită pentru a scoate dopurile de plută de la sticle; rac². – Din fr. tire-bouchon”

Dar cum a apărut necesitatea utilizării acestei ustensile casnice, asociată cu vinul?

În antichitate, vinul era păstrat și transportat în amfore. Pentru ca vinul să nu curgă, gura amforei era închisă cu o bucată de lemn de plută și peste ea se punea un strat de ipsos sau de argilă fină, pentru etanșeizare.

În Evul mediu, vinul nu era făcut să fie păstrat mult timp, astfel încât nu era necesar ca sticla să fie sigilată etanș. Erau utilizate dopuri din plută cu formă de trunchi de con. Partea superioară a dopului nu intra pe gâtul sticlei, astfel încât acesta (dopul) putea fi tras cu mâna.

Dar, prin secolele XVII-XVIII, vinificatorii epocii au descoperit metode de maturat și învechit vinul. Acest fapt a determinat modificarea formei sticlei pentru vin și necesitatea ca aceasta să poată fi astupată etanș. De asemenea, pentru ca vinul din sticlă să nu poată fi falsificat („botezat” cu apă) la transport, era nevoie ca dopul să nu mai poată fi scos cu mâna. Astfel, gâtul sticlei a devenit mai lung iar dopul cilindric (din plută) intra cu totul în gâtul sticlei.

Bine, bine, dopul se îndesa în gâtul sticlei, dar cum putea fi scos de acolo?

Era necesară o sculă care să poată extrage dopul. Iar forma acesteia, spiralată, a fost inspirată de industria militară, și anume din dispozitivul utilizat pe la începutul sec. al XVII-lea pentru îndepărtarea mizeriilor care rămâneau în țeava muschetelor.

Prima menționare scrisă a tirbușonului (dar nu cu acest nume) datează din anul 1681 și provine dintr-un catalog de muzeu, unde, fără a fi numit, e descris ca „o spirală folosită pentru scoaterea dopurilor de plută din sticle.”

Prima utilizare a termenului englezesc „corkscrew” apare într-un poem din 1720 scris de Nicholas Amhurst –„The Bottle-Scrue: A Tale”, care a apărut în cartea Poems on Several Occasions:

Foto 3 – Poemul „The Bottle-Scrue: A Tale”, retipărit în 1737

Narațiunea poemului: Sir Roger are, pentru cină, o sticlă de vin cu dop care trebuie să acompanieze mâncarea, dar nu are cu ce să o deschidă. El adoarme supărat și îl visează pe „Dumnezeul vinului”, care vine în fața sa pentru a-i oferi o soluție:

„This hand a Cork-scrue did contain,

And that a Bottle of Champaign”.

Sir Roger și-a amintit visul atunci când s-a trezit și a dorit să creeze o „mașină” pentru desfăcut sticlele cu vin, pe care a denumit-o „BOTTLE-SCRUE”.

Oricare ar fi situația, în anii ‘20 ai sec. XVIII-lea popularitatea „bottle screw” sau „cork screw” a crescut. În anul 1727 Richard Bradley scrie, în The Country Housewife and Lady’s Director, că „it is hard to pull out the Corks without a Screw”. De asemenea, pentru a preveni ruperea dopului, „the Screw ought to go through the Cork”.

Cel mai vechi tirbușon existent datat este unul franțuzesc, din anul 1685 – modelul cu „colivie”.

Foto 4 – Tirbușon „colivie”

În forma sa tradițională, tirbușonul este pur și simplu o spirală din oțel înfiptă într-un mâner perpendicular, din lemn sau din alt material.

Foto 5 – Tirbușonul tradițional

Utilizatorul strânge mânerul și înșurubează vârful metalic în plută până când spirala este încorporată ferm în aceasta, apoi cu o tragere verticală în sus a tirbușorului se scoate dopul din sticlă. Mânerul tirbușorului permite o aderență bună, care ușurează scoaterea dopului de plută.

Primul brevet de invenție pentru un tirbușon a fost acordat în anul 1795 preotului Samuel Henshall din Anglia (Oxford). Acesta a aplicat un disc simplu, cunoscut astăzi drept „Butonul Henshall”, între spirală și tijă. Discul împiedică spirala să intre prea adânc în dop și forțează dopul să se rotească la rândul său, eliminând astfel aderența dintre dop și gâtul sticlei.

Foto 6 – Patentul invenției lui Samuel Henshall – 1795

Discul a fost proiectat și fabricat cu o formă puțin concavă, astfel încât să apese pe suprafața superioară a dopului și să ajute ca acesta să nu se rupă în bucăți.

Foto 7 – Tirbușonul lui Samuel Henshall

Pămătuful din partea laterală a mânerului era folosit pentru curățarea sticlelor scoase din pivniță.

Tirbușonul cu un singur levier a fost conceput de către germanul Karl Wienke, în anul 1882, și patentat în anul 1883 în Germania, Anglia și America.

Foto 8 – Patentul invenției lui Wienke – 1883

Un braț se extinde pentru a se sprijini pe buza sticlei, astfel încât să se formează o pârghie atunci când se scoate dopul de plută.

Foto 9 – Tirbușonul lui Wienke

Pentru că acest nou instrument era mai ușor de manipulat, a fost supranumit „prietenul chelnerului”. Din el a derivat tirbușonul care se folosește preponderent astăzi, tirbușonul cu două leviere. El are în plus și o lama pentru tăiat capișonul care îmbracă gâtul sticlei de vin și, implicit, și dopul.

Foto 10 – Tirbușonul cu două leviere

Tirbușonul „cu aripi”, uneori numit tirbușon „fluture” sau tirbușon „înger”, are două pârghii, câte una pe fiecare parte a spiralei. Pe măsură ce spirala este înșurubată în plută, pârghiile se ridică. Împingerea pârghiilor trage dopul din sticlă printr-o singură mișcare lină.

Foto 11 – Brevet de tirbușon „cu aripi” din 1930

Apărut în anul 1992, tirbușonul electric este recomandat pentru persoane mai în vârstă sau pentru cele care sunt mai neîndemânatice atunci când trebuie desfăcută o sticlă de vin.

Fig. 12 – Tirbușonul electric

Tirbușonul cu „urechi de iepure” (apărut în anul 2000) este acționat utilizând o pereche de mânere care sunt folosite pentru a prinde gâtul sticlei și o pârghie care este apăsată pentru a răsuci șurubul în dop, apoi este ridicată pentru a extrage pluta.

Foto 13 – Tirbușonul cu „urechi de iepure”

Eliminarea dopului de pe dispozitiv se face printr-o acțiune similară de presare / ridicare. Acest tip de tirbușon este mult mai voluminos și mai scump decât alte tipuri, dar este mult mai rapid.

Tirbușonul cu dinți gemeni (twin-prong cork puller) – denumit și „prietenul majordomului” sau „Ah-So” – poate extrage un dop, fără să-l deterioreze, pentru a permite prelevarea probelor dintr-un vin de colecție care trebuie redopuit, înainte de a reintroduce dopul. Sau poate fi folosit pentru extragerea dopurilor care au fost compromise de trecerea timpului.

Foto 14 – Tirbușonul cu dinți gemeni

Dopul se scoate prin împingerea vârfurilor (dinților gemeni) între plută și gâtul sticlei și apoi prin răsucirea mânerului și, implicit, a dopului din sticlă.

În mare, aceasta a fost foarte scurta poveste a tirbușonului pe care am împărtășit-o participanților la degustarea de la Casa de vinuri „Vin la Oana”. O istorie pe viu a tirbușonului o puteți vedea la București, pe strada Parfumului 25-27, la Muzeul Recordurilor Românești, cea mai mare colecție de tirbușoane din lume – peste 30.000 de exponate.

Magnifica seară s-a încheiat cu o sesiune de autografe și dedicații pe care Ileana Kripp le-a acordat pe cartea scrisă de străbunica sa, Nadeja Știrbey – „Jurnal de prințesă”.