A bea – beție

Publicat in Categoria Vinuri , la data de 10 May 2020

Post Views: 2,741

Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

În limba română sunt foarte multe cuvinte / expresii care semnifică beția. Înțelepciunea populară (inclusiv argoul) este un nesecat izvor de astfel de echivalențe.

Cel care bea alcool „trage la măsea”, „este înfrățit cu păhărelul” sau „este băiat bun, dar cam bea apă dimineața”. Iar „băutura i se suie la cap” și ajunge „în stare de ebrietate”.

Omul care s-a îmbătat, s-a: cherchelit, afumat, pilit, abțiguit, învinoșat, matolit, machit, turmentat (atenție, Cetățeanul turmentat din „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale nu are nici o legătură cu autorii acestui articol, deși aproape întotdeauna ni se repetă acest adjectiv atunci când ne prezentăm cuiva !!!), magnetizat, ciupit, amețit, matrafoxat, făcut, trăscănit, turtit, chiaunit, trăsnit etc. etc. etc.

Omul beat este candriu (vă aduceți minte de „suflet candriu, de papugiu” al lui Gică Petrescu ?), turlac, afanisit, chitrofonit, atins, șumen, praștie, cui, amnărit, chiurluit, clampă, mazgugur, chilacciu, chermeleu etc. etc. etc.

Foto 1 – Cetățeanul turmentat – desen de Aurel Jiquidi – 1928

Există semne ale beției:

„i se împleticește buza (limba)”

„merge pe două (șapte) cărări”

„bea până cade în șanț”.

Așa că, cel mai bine este ca atunci „când doi spun că ești beat, du-te și te culcă”.

Sunt și grade (trepte) ale beției:

bine-dispus
vesel
cu chef
rupt de beat
beat turtă
beat criță
beat mort.

Și toate acestea se întâmplă fiindcă bețivul:

„bea de zvântă”

„bea cât șapte”

„își bea și cămașa”

„își bea mințile”.

Dar băutura poate fi luată și pe post de doctorie / consolare: își îneacă amarul.

Iar „omul se îmbată şi de inimă rea şi de inimă bună”. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că „omul, când e beat, se crede împărat”, fiindcă „omul la beție uită de sărăcie”.

Dacă latinii aveau dictonul „In vino veritas”, nici românii nu sunt prea departe: „la cel beat, ce-i în inimă e și pe limbă”. Băutura este un fel de ser al adevărului, de scopolamină:

„ș-am să beau, ș-am să mă-mbăt, ș-am să spun la lume tot”. Apropos, arborele din care se extrage scopolamina se numește în Columbia „borrachero”, adică „copacul care te îmbată”.

Totuși, „de la nebun și de la beat adevărul e greu de aflat” fiindcă „nu vorbește el, ci tescovina”.

Sunt și „avantaje” să fii beat, deoarece „omul beat se trezește, dar prostul niciodată”.

Cu toate acestea, există și reversul: „beția pierde omenia”.

Scriban, în Dicționarul său din 1939, ne deslușește:

„A lua luleaua Neamțului, a te îmbăta (de la o poveste în care un Neamț beat stătea pe un pod și fuma din lulea, iar cînd fiu lui i-a zis să fie atent să nu scape luleaua în apă, el i-a spus: Taci, măi prostule! Și așa i-a căzut luleaua din gură în apă!).”

Și aceasta se întâmplă fiindcă nemții erau văzuți de români drept oameni înclinați spre băutură: vorbește nemțește înseamnă că este beat.

În Oltenia, regiune aflată în sec. XVII sub dominația austriacă, „a se nemți” nu însemna „a se purta precum nemții”, ci a se îmbăta.

Dar beția este atât o patimă („patima beției”), cât și un dar („darul beției”) pe care îl poți primi, dar de care nu se poate bucura oricine. Totuși, „darul beției este cel mai rău”.

Și, încet-încet, ne-am apropiat și de domeniul religiei. Dacă te-ai îmbătat, înseamnă că: te-ai târnosit, te-ai tămâiat, te-ai aghezmuit.

Există un Dumnezeu al bețivilor, care îi scapă din toate necazurile pe cei căzuți în patima beției – și mai ales de accidentele fizice.

Nu trebuie uitată crucea de jurământ a bețivilor – în Bucovina. Pe la sfârșitul sec. XIX-lea (pe vremea când Bucovina făcea parte din Imperiu) se încetățenise obiceiul ca cei care aveau patima beției să depună un jurământ cu mâna pe Biblie, în prezența unui preot, că se vor lăsa de băutură (pentru o anumită perioadă de timp), iar jurământul se depunea lângă o cruce.

O astfel de cruce de jurământ a bețivilor este în satul Vama (Foto 2).

Foto 2 – Crucea de jurământ a bețivilor din Vama

Crucea din piatră amintește de ziua de 1/13 septembrie 1894, atunci când 20 de locuitori ai satului au făcut un jurământ („ca semn al părăsirei rachiului”) în fața parohului Nicolae Lomicovschi. „Această S. Cruce sa așezat întru amentirea zilei din 1/13 Septemvrie 1894 ca semn al părăsirei Rachiului prin stăruința și jertvele binevoite a poporului din Vama” (Foto 3).

Foto 3 – Crucea de jurământ a bețivilor din Vama – inscripție

Dacă nu aveai curajul să depui jurământ cu mâna pe biblie pentru a scăpa de băutură, exista varianta doctoriilor – de exemplu poțiunea ANTEBETEN (Foto 4).

Foto 4 – Remediu împotriva beției

Și dacă nici doctoriile nu te scăpau, te puteai (poți) închina și ruga la „Icoana Maicii Domnului POTIRUL NESECAT, izbăvitoare de patima beției” (Foto 5). Cu toate că ne gândim: ce poate fi mai îmbietor pentru un bețiv decât un „potir nesecat” ? Acest potir nesecat ne duce cu gândul la definiția vinului bun, definiție dată de Fănuș Neagu: vinul trebuie „să fie alb, sec, rece, mult și gratis!”. „Mult și gratis”, adică potir nesecat.

Foto 5 – Icoana Maicii Domnului Potirul Nesecat, din Mănăstirea Vysotsky (Rusia)

În fine, cel care bea peste măsură este „burete” sau „sugativă”.

Și acum, de unde vine expresia „beat turtă” ? Se pare că expresia inițială a fost „beat curcă” și provine din Oltenia. Băștinașii îmbătau curcile înainte de a le tăia deoarece, dacă aceste nu erau „afumate”, nu le puteau prinde. De aici și expresia „se învârte ca o curcă beată”. La fel de adevărat este faptul că amintita pasăre are probleme de echilibru și fără alcool în gușă, de unde și expresia tipică pentru cei împiedicați: „ca curca-n lemne”. Iar Radu Anton Roman spune că dacă înainte de sacrificare curcanul este convins să bea două pahare cu vin sau cu tărie, carnea acestuia se frăgezește.

Acestea fiind spuse, mai „bem un pahar la botul calului” și vă spunem „La revedere !”.

Bibliografie: