Reflecții și maxime despre vin, comentate și adnotate (cu referire la timpurile actuale)

Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

Atenție! Textul următor este un pamflet!!! Afirmăm acest fapt pentru a nu fi acuzați de alte alea!

Pe la începutul primăverii, pe când studiam (cu cartea într-o mână și cu paharul de vin în cealaltă) despre „Ciuma lui Caragea” de acum aproape 207 ani și ne gândeam că acum suntem în timpul „Pandemiei lui Orban”, am hotărât să studiem ce părere aveau înaintașii noștri (mult mai deștepți decât noi) despre vin și dacă gândurile lor mai sunt de actualitate. Aceasta și deoarece tocmai ne căzuse în mână cartea „Enciclopedia înțelepciunii”, alcătuită de un colectiv de ruși și scoasă la Editura ROOSSA (tot rusească), dar tradusă în românește.

După ce am citit în interiorul cărții că „Ediția corespunde normelor igienico-sanitare”, ne-am liniștit, ne-am scos masca și mânușile pe care ni le pusesem preventiv și am răsfoit-o fără grijă. De asemenea, ni s-a mai luat o piatră de pe inimă când am aflat că: „Editura ROOSSA vă atenționează: mărirea prețului la carte este inadmisibilă”!

Dar să revenim la oile / adică la vinurile noastre și să începem cu Pitagora (576 – 496 î.Hr.).

Pitagora, filosof grec – care s-a ocupat și cu matematica (vezi Teorema care-I poartă numele) și, pentru „dacopați”, și stăpân vremelnic al lui Zalmoxis – spunea:

Omul moare din pricina beției de vin; el își pierde mințile din pricina beției de dragoste.”

Întrebarea pe care ne-am pus-o după ce am citit sentința a fost: Oare ce este mai bine: să fii mort sau să îți fi pierdut mințile? Să bei vin sau să fii îndrăgostit? Așa că noi preferăm vinul și dragostea cu moderație, fără să ne îmbătăm (nici de una, nici de cealaltă)!

Poetul Theognis din Megara, tot grec, care a trăit prin sec. VI î.Hr., declara:

Vinul, dacă nu-i băut cu măsură, îi face şi pe înţelept, şi pe nechibzuit la fel de nesocotiţi.”

Concluzia: vinul nu poate fi acuzat de rasism și va putea fi băut și în vremurile care se prefigurează că vin! Căci îl îmbată atât pe omul alb, cât și pe omul negru. Și pe heterosexual, dar și pe homosexual. Atât pe bărbați, cât și pe femei. Deci o deplină egalitate în ceea ce privește vinul între, de exemplu, un bărbat alb, heterosexual (adică tot ce poate fi mai rău acum pe această lume) și o femeie neagră, lesbiană – N.B.: este o comparație pur întâmplătoare.

Hippocrate (460 – 377 î.Hr.), medic grec (cel cu actualul jurământ al medicilor), spunea un adevăr care este este afirmat și astăzi:

Băutul de vin potoleşte foamea.”

Fiind medic, știa el ce știa. Nu degeaba acum vinul este considerat aliment. Cf „Legii 164/2015 a viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole”:

„Art. 17. (1) Vinul este un produs alimentar…”

Menandru (cca 343 – 291 î.Hr.) – poet comic atenian, considera că:

Mult vin – minte puțină.”

Dacă am aplica teoria matematică (care spune că dacă A = B și B = C rezultă că A = C) la zicerea lui Menandru și  aplicăm versul lui Eminescu din Scrisoarea V:

„Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi”, (minte scurtă = minte puțină) rezultă că „doamna = mult vin”. Deci, domnilor, vă rugăm să țineți cont!

Seneca cel Tânăr (Lucius Annaeus Seneca) (cca 4 î.Hr. – 65 d.Hr.) – poet, om politic şi filozof roman:

A bea vin e la fel de dăunător cu a bea otravă.”

Președintele Donald Trump a sugerat că introducerea unui dezinfectant în corp ar putea fi o cale de a combate virusul SARS-CoV-2.

Dacă ar fi să transpunem sentința lui Seneca cel Tânăr în anul 2020 și să ne raportăm la Trump și la îndemnurile lui, putem spune că a bea vin este la fel de dăunător cu a bea dezinfectant!

Plutarh (45 – 127) – scriitor, filozof și istoric grec, considera că:

Înainte de a turna într-un vas vechi vin sau ulei, e bine să-l verifici cu apă. La fel şi cu nevasta, ca să nu ai probleme cu limbuția ei, nu-i rău s-o verifici cum ține un secret, spunându-i o bârfă inventată pe loc. ”

Aceasta este o gândire a lui Plutarh asupra căreia nu îndrăznim să ne dăm cu părerea, având în vedere faptul că suntem citiți (sau cel puțin așa sperăm noi) și de femei.

Dar, dacă ținem cont de o altă zicere a lui Menandru: „o cantitate mare de vin te face guraliv”, se pare că nu este indicat ca bărbații să dea de băut femeilor (decât dacă, mă rog, anumite interese o cer).

Vasile I Macedoneanul (811 – 886) – împărat al Bizanţului (867 — 886) a grăit astfel:

De la moleșeala produsă de vin mintea se face asemenea unui grăjdar prost care nu poate să mai întoarcă carul: se bâțâie, trage de cal încoace și încolo, se face de râs în fața tuturor; astfel, cel ce suferă din cauza vinului trebuie să bea mereu, iar sufletul îi păcătuiește.”

Vasile I Macedonenul n-a fost un grăjdar prost, ci unul deștept, fiindcă, din grăjdar imperial, a devenit unul dintre cei mai apropiați sfetnici ai împăratului bizantin Mihail al III-lea și apoi l-a asasinat, urcându-se în locul lui pe tron. Așa că suntem convinși că Sile Machidonul nu se întrecea cu băutura fiindcă dacă „In vino veritas” – tot de la romani citire – se aplică, Mihail i-ar fi aflat gândurile și l-ar fi scurtat de cap.

Bar-Hebraeus  (1226 – 1286) – scriitor și savant sirian, a ajuns la concluzia că:

Vinul transmite oricui îl bea patru calități. La început, omul începe să semene cu un păun: se umflă în pene, mișcările îi sunt armonioase și impozante. Pe urmă capătă un aer de maimuță și începe să glumească și să cocheteze cu toată lumea. Apoi începe să se asemene cu un leu și devine înfumurat, orgolios și încrezător în forța sa. Și, în cele din urmă, se transformă într-un porc și, asemenea acestuia, se tăvălește prin noroi.”

Există și în înțelepciunea populară românească această zicere (un pic modificată). Deci, „toate-s vechi și nouă toate” – na, că am ajuns iarăși la Eminescu!

Jonathan Swift (1667 – 1745) – scriitor englez, cleric și gazetar, creatorul lui Gulliver, spunea:

Puterea este o ispită pentru monarh, tot așa cum este vinul sau femeia pentru un bărbat tânăr, ca mita pentru judecător, ca banii pentru un bătrân și trufia pentru femeie.”

Ei bine, se pare că în zilele nostre bărbații tineri preferă berea și tăriile (despre femei nu ne pronunțăm), iar vinul devine atributul bărbaților abia după ce aceștia încep să înainteze în vârstă.

Samuel Johnson (1709 – 1784) – critic literar şi eseist englez:

Vinul roșu este băutură pentru băieți, iar vinul de porto, pentru bărbați; cel care vrea să fie erou trebuie să bea coniac.”

De aici rezultă că pe vremea lui Samuel Johnson, cu cât gradele alcoolice erau mai mari în băutură, cu atât cel care o bea era mai „bărbat”.

Honoré de Balzac (1799 – 1850) – scriitor francez ca loc de naștere, dar se pare că nu era deloc francez în ceea ce privește băuturile:

Oamenii se tem de holeră, dar vinul este mult mai periculos decât ea.”

Oare vinul este mai periculos decât COVID-19 ?!?

Honoré de Balzac obişnuia să bea în jur de 50 de cești cu cafea în decursul a 24 de ore. Scriitorul se trezea la o oră după miezul nopții și scria timp de șapte ore. La opt dimineața ațipea vreo 90 de minute și apoi își urma programul zilnic de scris între 09.30 și 16.00. „Imediat ce cafeaua îmi ajunge în stomac mă apucă o stare de frenezie. Ideile încep să apară, iar hârtiile se umplu. Cafeaua este aliatul meu, iar în momentul când o am alături scrisul încetează să mai fie o luptă” spunea acesta.

Și, în final, Oscar Wilde (1854 – 1900) – scriitor și critic englez de naționalitate irlandeză care, datorită orientării lui sexuale, s-ar fi încadrat foarte bine în zilele noastre:

Englezii au darul magic de a transforma vinul în apă.”

Dacă Iisus a transformat apa în vin, Oscar Wilde (un irlandez, deci putem spune un fel de inamic declarat al englezilor), îi vede pe englezi un fel de antihriști. Adică fac exact pe dos față de ceea ce a făcut Iisus Hristos la nunta din Cana Galieii.

Aici s-a încheiat periplul nostru prin „Enciclopedia înțelepciunii”. Dacă considerați că citatele din clasicii gândirii umane nu au fost traduse corect, noi nu avem nici o vină. Doar le-am copiat mot à mot și apoi le-am comentat după cum de-a dus capul.

 

 

Lasati un raspuns

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>