Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

Pornind de la excelentul (cel puțin în accepțiunea noastră) „dialog la distanță” dintre Răzvan Avram (aka Paharnicul) și Ciprian Paleologu (dialog pe care îl puteți vedea AICI), ne-am hotărât să organizăm o degustare în „orb”, pe… „invers”.

De la început am hotărât că degustarea va avea loc „pe ulița mare” (dacă nu știți ce înseamnă, aveți răbdare până la sfârșitul articolului!). Cu atât mai mult cu cât vinurilor la care ne-am gândit (considerând vinul și sticlele care îl conțineau drept un tot unitar) li se potrivea ca o mânușă acestă abordare.

N.B.: articolul este „pe ulița mică” (aflați tot la sfârșitul articolului!)

Degustarea am gândit-o a fi „aristocratică” și „intelectuală”.

Începem cu partea „aristocratică”: am stabilit să avem o degustare „LG” (nu știți ce înseamnă o degustare „LG”? Ei bine, înseamnă o degustare de vinuri care poartă semnătura lui Liviu Grigorică). Am fi putut face la fel de bine și o degustare… pe „invers”, adică o degustare „GL” (adică Gabi Lăcureanu), dar veți afla de ce ne-am oprit la vinurile lui Liviu Grigorică.

Am ales 2 vinuri albe și două vinuri roșii (Foto 1).

 

Foto 1 – Vinurile degustării pe „invers”

Triptic de Fetească reglă, albă, neagră – crama Velvet Winery

Chardonay Wine Deco – crama Velvet Winery

Passarowitz 1718 (2018) – crama Oprișor

Passarowitz 1718 (300) – crama Oprișor

Având aceste vinuri, nu se poate spune că nu este o degustare aristocratică (dacă are cineva ceva împotrivă, îl pârâm lui LG!!!)

Dar ce este degustarea în „orb”, pe… „invers”?

Fiindcă suntem „pe ulița mică”, nu vom începe cu bancul care circula cu mult timp în urmă („pe vremea mea, desfăceai șnurul ca să vezi…” etc. și care explică, într-un anumit sens, tâlcul degustării „pe invers”), ci vom trece direct la subiect: la o degustare în „orb” participanții degustă vinul (fără să știe ce au în pahar) și marea majoritate încearcă să ghicească „eticheta” vinului – ce vin este.

De fapt, conform Normelor metodologice de aplicare a „Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015” – art. 48, eticheta sticlei de vin este cea pe care sunt menționate indicațiile obligatorii: volumul nominal al sticlei, tăria alcoolică dobândită, indicarea numărului lotului care să permită identificarea datei îmbutelierii, mențiunea „sulfiți” etc. Dar majoritatea iubitorilor de vin consideră „etichetă” cea pe care este desenul, concepția artistică a acelui vin – deși conform legii aceasta este „contraeticheta”.

Ei bine, noi am vrut să fim pe „invers”: am vrut să plecăm de la (contra)eticheta vinului și să „ghicim” cum va fi vinul pe care îl vom bea. Tocmai de aceea am ales vinuri pe care nu le băusem (cu mici excepții). Am vrut să vedem dacă senzațiile pe care ni le dă (contra)eticheta (de ex. rotunjime, corp, aciditate etc.) sunt în concordanță cu nasul/gustul vinului din sticlă. Putem spune că am făcut o „degustare de (contra)etichete”.

Desigur că am pregătit în prealabil fișe de degustare speciale pentru acestă abordare.

Și acum să explicăm de ce ne-am oprit la cele 4 vinuri amintite anterior.

De fapt, totul a pornit de la George Moisescu, cel care a lansat, în premieră la noi, conceptul de artă & vin. Fostul medic este, printre altele, câștigator al Golden Award for Excellence in Romanian PR pentru Cea mai bună campanie comercială a anului 2006, adică pentru vinurile DAVINO.

Atunci când a făcut branding pentru crama Velvet, George Moisescu l-a abordat pe maestrul Sorin Ilfoveanu pentru a face eticheta Tripticului… (Foto 2)

Foto 2 – (Contra)eticheta reproduce o lucrare de Sorin Ilfoveanu

Despre Sorin Ilfoveanu ce să spunem? În anul 1981 a obținut Premiul pentru pictură al Academiei și Premiul U.A.P. pentru pictură, a fost Rector al Universității Naționale de Artă din București, a fost distins cu Premiul pentru Artă „Constantin Brâncuși”, acordat de Academia Română și Marea Lojă Națională din România etc. etc. etc.

Trebuie spus că în 2006 DAVINO a scos „Bacante și Saturnalii”, cu reproduceri ale unor gravuri de Sorin Ilfoveanu (59 de casete din lemn de stejar – Sorin Ilfoveanu împlinea 59 de ani – a câte 6 sticle) și „Erotika Biblion” – gravuri originale, semnate și datate (33 de casete de lemn, în formă de carte, cu câte 3 sticle de vin roșu). Deci un artist cu experiență îndelungată în lumea vinului.

La a doua (contra)etichetă (Chardonay Wine Deco – Foto 3) conceptul îi aparține lui George Moisescu iar  realizare artistică lui ZuZu (Răzvan-Constantin) Caratănase, care este Cavaler al Ordinului Meritul Cultural și în decembrie 2020 a primit Premiului Academiei Române.

Foto 3 – (Contra) eticheta îi aparține lui ZuZu Caratănase

Este considerat cel mai bun artist-gravor al generației sale și este cunoscut în țară și străinătate pentru lucrările sale de grafică monumentală, având un portofoliu impresionant, care include lucrări ce se regăsesc în 25 de muzee din 11 țări. Iar această (contra)etichetă chiar ne-a dus cu gândul la Art Déco și a fost primul vin pe care l-am ales pentru degustare!

Ultimele două (contra)etichete (Passarowitz 1718 (2018) – Foto 4 și Passarowitz 1718 (300) – Foto 5) îi aparțin lui Ciprian Paleologu.

Foto 4 – Passarowitz 1718 (2018) – Ciprian Paleologu

Foto 5 – Passarowitz 1718 (300) – Ciprian Paleologu

Din anul 2005 Ciprian Paleologu este doctor în Arte Vizuale, specializarea Estetica Artelor Vizuale. De asemenea, este lector la Universitatea Națională de Arte București.

Ciprian Paleologu a intrat în „lumea vinului” în 2008, atunci când George Moisescu l-a convins să facă (contra)etichetele pentru „Erotikon 2008”: trei soiuri unice de vin, în ediție limitată. Aceasta a fost prima întâlnire dintre artist și crama Oprișor și a adus în contemporan o temă clasică: legătura dintre vin, artă și erotism.

Deci, am ales etichete concepute de o „pleiadă” de artiști plastici „grei”, cu renume – de unde și ideea de degustare „intelectuală” (ca să nu punem la socoteală „punerea la lucru” a creierului pentru a găsi elemente vizuale care să îți sugereze senzații olfactive / gustative).

Nu am ales, de exemplu, vinuri ale lui Gabi Lăcureanu fiindcă nu știam cine a „gândit” (contra)etichetele.

La vinurile selectate de noi ne așteptam ca artiștii enumerați mai sus să fi transpus în vizual senzațiile amintite anterior. Adică doream să găsim și o satisfacție – o confirmare a (contra)etichetei – în urma „muncii” pe care urma să o desfășurăm. În ceea ce privește calitatea vinurilor, știam că nu vom fi dezamăgiți!

Cum a decurs, practic, degustarea? Am pornit de la ideea (care aproape că și-a regăsit 100% justificarea în realitate) că jurații nu cunosc vinurile care au fost supuse expertizării. S-a pornit de la această idee deoarece un cetățean, atunci când se află într-un raion de vinuri, vrea să cumpere o sticlă cu vin și nu cunoaște producătorii, alege vinul, în marea majoritate a cazurilor, după impresia pe care i-o produce (contra)eticheta. Și nimeni nu vrea să fie deziluzionat de realitatea vinului pe care l-a găsit apoi în sticlă.

În mod normal, ar trebui să existe o strânsă colaborare între producătorul vinului și artistul care concepe (contra)eticheta. Acesta din urmă ar trebui să cunoască vinul și să încerce să imprime lucrării sale caracteristicile vinului, deoarece vinul, sticla, eticheta și contraeticheta trebuie să formeze un tot unitar.

În fișele de degustare pe care le-am folosit erau rubrici în care jurații au notat elementele (contra)etichetei care îi inspirau și senzația pe care le-o genera fiecare element în parte (N.B.: fără a gusta sau mirosi vinul, care încă nu a fost turnat în pahare!). De exemplu (în viziunea juraților): paharele tip „flûte” de pe (contra)eticheta Chardonnay Wine Deco – crează senzația de vin spumant, de aciditate; calul de pe (contra)eticheta Passarowitz 1718 (2018) – noblețe; poziția de atac a cavalerului austriac: atac olfactiv și gustativ; hainele „potecașului” din Passarowitz 1718 (300) – un iz levantin: mirodenii, gust picant; crucea din mâna „potecașului”: vin bisericesc, de împărtășanie etc.

După ce s-au trecut în fișa de degustare toate senzațiile pe care ni le-a transmis (contra)eticheta, s-a trecut la degustarea vinului. În dreptul fiecărei senzații s-a trecut dacă ea a fost regăsită (sau nu) olfactiv sau gustativ în vin și ce notă (de la 0 la 10) s-a dat respectivei senzații (de exemplu, dacă așteptarea a fost să se găsească aciditate și ea a fost regăsită – dar nu foarte accentuat – s-a dat nota 7).

S-a mai notat (tot de la 0 la 10) atractivitatea (contra)etichetei, precum și determinarea acesteia asupra juratului de a cumpăra vinul respectiv. S-a mai acordat o notă finală pentru totalitatea senzațiilor vizuale regăsite în vin și o alta pentru ansamblul (contra)etichetă – sticlă – vin.

Nu vă vom spune ce elemente de pe fiecare (contra)etichetă și-au regăsit expresia în analiza senzorială miros/gust, ce punctaj a primit fiecare (contra)etichetă, dar rezultatele au fost spectaculoase și vă recomandăm șă încercați și dvs.

N.B. Nu au fost fost excluse nota cea mai mare și nota cea mai mică, ca la un concurs clasic de vinuri, deoarece numărul juraților nu a fost mare.

Ce vă putem spune este faptul că Passarowitz 1718 (2018) a corespuns cel mai bine (în concepția participanților la degustare – deh, „vox populi, vox Dei”) binomului vizual / senzorial (senzorial – adică miros / gust).

Și acum, ce este cu „ulița mare”?

Ne întoarcem în timp, în vremurile ședințelor „Junimii” de la Iași^[1]:

„Creangă avea la Junimea povești scrise și povești spuse. Acelea ce nu le putea scri și publica din cauză că erau corozive (prin cuvântul coroziv la Junimea se înțelegea măscăricios) el le istorisea. Și atunci Junimea se schimba în șezătoare – bine înțeles în șezători unde nu erau femei și fete. În genere se alegeau serile în care d. Maiorescu lipsea; d-sa nu gusta acest fel de petrecere pe teme corozive…

Când intra Creangă la Junimea și dacă nu era nimic altceva de făcut, atunci d. Pogor, care gusta cel mai mult dintre noi poveștile sărate ale lui Creangă, îi zicea:

– Creangă, ia spune-ne o poveste!

– Pe ulița mare sau pe ulița mică?

– Pe ulița mare, strigau mai mulți.

O explicație a acestor cuvinte. Păpușerii (cei care umblau cu hârzobul cu păpuși în timpul carnavalului) aveau două feluri de piese pe care le jucau; unele corozive și altele pentru copii. Când chemai un păpușar acasă, el se uita întâi la persoanele prezente și dacă nu-și explica bine situația, întreba:

– Cuconașule, pe ulița mare sau pe ulița mică?

– Pe ulița mică se grăbea stăpânul casei să spună. Junimea prefera ulița mare, căci celelalte povești se publicau în Convorbiri.

Și atunci Creangă începea să spună povestea lui Ion cel prost sau chiar povestea lui Moș Nechifor, însă cu versiuni și detaile altele de cât în cea publicată.”

 

Bibliografie:

[1]  George Panu – Amintiri de la „Junimea” din Iași – vol. I – București, Editura Societății Anonime pe Acțiuni „Adeverul”, 1908, pag. 235-236