„Lângă oaie găsești un Merlot, lângă Merlot nu poți să găsești o oaie”

Autori: Cristian CETĂȚEANU / Florin CETĂȚEANU

În ultimul timp am descins pe la mai multe restaurante bucureștene și din țară, de top, dintre care unele pot aspira la stele Michelin (d.p.d.v. al calității mâncării și al modului de prezentare a acesteia).

Mâncarea este cât se poate de bună și ne bucurăm că din ce în ce mai multe restaurante se desprind de bucătăria „de cantină” (cu cărțile de bucate groase cât fostele Pagini aurii, în care găsești aceeași zeamă de ciorbă pentru „n” tipuri de „ciorbițe” – diferind numai carnea care se pune în ele, în funcție de ce preferați „să serviți” – aceleași feluri de mâncare pe care le găsești tot timpul anului în mai toate restaurantele din țară, culminând cu „ceafa de porc la grătar cu cartofi prăjiți” și „sărmăluțele cu mămăliguță” de care te lovești și la 40 de grade la umbră etc.). Noi, umblând destul de des prin toată țara, ne-am săturat să mâncăm și la Suceava și la Craiova exact aceeași ciorbă de burtă și exact aceleași sarmale. Dacă am fi vrut să facem turism gastronomic prin țară, până mai de curând îl puteam face stând bine-mersi în București, fiindcă aceleași feluri de mâncare, cu exact același gust le găseam peste tot. Asta se întâmpla dacă nu dădeai în vreo localitate de un cunoscător care să te îndrume către un local ascuns, în care găseai într-adevăr „altceva”, cu specific local.

Dar să trecem peste aceasta. Ne bucurăm că se înmulțesc restaurantele care adoptă bucătăria „from farm to table” (scuzați englezismele, dar acesta este modul în care a devenit cunoscută interacțiunea dintre chefi și mici producători locali, aflați pe o rază de … km față de restaurant, care oferă produse proaspete, de calitate, care reflectă terroir-ul zonei).

Deci, despre mâncare / chèfi, numai de bine.

La fel și despre vinuri. S-au înmulțit cramele mici, care oferă vinuri de foarte bună calitate. Iar cramele mari au început să-și revizuiască și ele gamele de vinuri, crescând calitatea vinurilor „de masă”.

În concluzie, și despre vinuri / producători, numai de bine.

Dar acum, noi fiind 2, ne vom transforma în cârcotașii veșnic nemulțumiți Statler și Waldorf din „The Muppets Show” (Foto copertă).

Dacă există nenumărați bloggeri care se ocupă de mâncare, nenumărați bloggeri care se ocupă de vin, nu am citit aproape pe nicăieri despre asocierea vinurilor cu mâncarea în restaurant și nici despre modul de servire a vinurilor.

La aproape niciun restaurant la care am fost nu am văzut să se taie corect capișonul sticlei cu vin. Fie se rupe bentița, care este pusă de producător imediat sub buza sticlei, fie se taie cu lama tirbușonului capacul capișonului exact în locul în care este această bentiță.

Noi știm cum se prelinge vinul pe capișon atunci când chelnerul l-a tăiat incorect și cum acele picături care au „măturat” microbii de pe acesta ajung în paharele noastre. Considerăm că așa ceva este inadmisibil pentru un restaurant de top. Ni s-a tot spus că trebuie să trecem cu vederea aceasta, dar dacă suntem într-un restaurant care se respectă, vrem să fim și noi respectați și în ceea ce privește modul de servire a vinurilor. Oare vom mai fi tentați să trecem pragul acelui restaurant – chit că mâncarea ne-a dat pe spate?

Este drept că în general publicul consumator nu este educat în ceea ce privește bunele maniere la restaurant (el fiind în general educat de mitocăniile potentaților noștri care apar la televizor), dar restaurantele ar trebui să-și educe singure consumatorii.

Nu am văzut sticle aruncate cu fundul în sus de personalul acestor localuri, care apoi să le prindă și cu o mână să le rotească într-o direcție și cu cealaltă mână tirbușonul în direcție opusă (un mod de deschidere a sticlei considerat cât se poate de rafinat în anumite medii). Dar am dori să nu mai primim vinul în pahare cu sticla grasă și cu tăieturi ornamentale (este drept, am întâlnit numai în vreo 2 locuri), așa cum erau prin anii ’60 paharele în birturile de gară. Într-adevăr, se spală ușor și se sparg greu, dar, la cât costă mâncarea și la cât efort a fost depus de chef pentru a o aduce la un nivel de top, merită și vinul să fie adus la același nivel.

Și acum ajungem la titlul articolului. Îl vom cita și apoi parafraza pe Petre Daea, ministrul Agriculturii, cel care ia ciocălăul fierbinte în mână și se încălzește, vajnicul luptător împotriva cormoranilor, cel cu doctoratul făcut în doi ani (că tot se făcea „cincinalul în patru ani și jumătate”) la Academia Ștefan Gheorghiu (adică la universitatea politică a partidului comunist român, pentru cine nu știe).

În înțelepciunea sa monumentală, ne-a informat că : „Oaia este o statuie vie – Lângă oaie găsești o frunză, lângă frunză nu poți să găsești o oaie”.

Ei bine, lângă oaia de la restaurant (chit că este gătită sub formă de cotlet sau este preparată ca în Dobrogea), am dori să găsim și un Merlot. Adică am dori să putem spune: „Lângă oaie găsești un Merlot, lângă Merlot nu poți să găsești o oaie”.

Mă rog, noi ne-am dori ca în restaurante să fie îndeplinită numai prima parte, până la virgulă, adică pentru oaie să găsim un Merlot simplu, necupajat. Nu dorim să bem un Pinot Noir, așa cum ni se sugera într-un loc. Pinot Noir-ul noi îl găsim că se asociază de minune cu o rață fină, dar nu cu o oaie. Este ca și cum ai trimite Pinot Noir-ul, înarmat cu o nobilă floretă, să se dueleze cu oaia, înzăuată și înarmată cu o ghioagă din fier. Așa cum puternica ghioagă de la țară rupe instantaneu floreta, la fel și oaia îi vine imediat de hac Pinot Noir-ului, nemairămânând nimic din el. De unde rezultă că nu ai chiar nici o plăcere din această asociere. De aceea am vrea, așa cum am găsit vinuri dulci servite ca aperitiv, pe post de spumant (nouă ni s-a părut oribil), să găsim și un Merlot pentru oaie și un Pinot Noir pentru rață.

De asemenea, nu dorim să ni se mai spună la restaurant că mineralitatea vinului vine de la soiul de strugure sau că motivul pentru care ne-a fost recomandat un Cabernet Sauvignon la un fel de mâncare (nu se asocia deloc) a fost acela că el „este regele vinurilor roșii”. Atenție – recomandările ne-au fost făcute de „somelieri”!

Și, în final, nu trebuie uitat nici prețul unei sticle de vin în restaurant! În general, prețul este dublu față de aceeași sticlă cumpărată dint-un magazin. Dar acest subiect este valabil pentru toate restaurantele, chiar dacă sunt de top au nu. Restaurantul nu face altceva (pe lângă depozitare) decât să deschidă sticla și toarne vinul în pahare, fiindcă sticlele cu vin sunt aduse la ușa restaurantului de distribuitorul de vinuri. Noi nu considerăm că în acest fel este încurajat consumul de vin. Credem că un preț mai mic ar crește cantitatea de vinuri vândută în restaurant și, implicit, câștigul restaurantului. Iar clienții ar fi mai mulțumiți. La fel și cramele.

Dacă pentru mâncare părerile noastre sunt , din păcate, pentru modul de servire a vinurilor și pentru destule asocieri sunt  (Foto 1).

Foto 1 – Aprecierile noastre pentru mâncare (stânga) și pentru partea cu vinurile (dreapta)

 

Surse fotografii:

https://www.slideshare.net/PuppetLabs/boxen/31-once_upon_an_awesome_time

https://elgatoeneljazmin.files.wordpress.com/2021/05/statler-and-waldorf.png

 

Lasati un raspuns

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>